La Câmpina, o artistă a culorii dovedeşte că pereţii de spital pot să nu sperie, ci, dimpotrivă, să mai domolească frica şi suferinţa

Luiza Rădulescu Pintilie

Cu siguranţă nu e o întâmplare că Amalia Suruceanu – artist plastic din Câmpina – poartă prenumele celei care, de la un capăt al lumii, e cunoscută drept regina muzicii fado, muzica sufletului, a destinului,a emoţiei în stare pură: Amalia Rodriquez. Şi nici că îşi prelungeşte talentul şi bucuria de a picta dincolo de marginile unei pânze, ale unei coli de hârtie şi transformă, de exemplu, într-un mare atelier, curtea unui spital sau, exact ca în aceste zile, holurile şi saloanele celei mai mari instituţii medicale din Câmpina. Fiindcă nu poate fi decât total neîntâmplătoare decizia de a transforma parterul şi cele cinci etaje ale Spitalului Municipal printr-un proiect pro bono, care spune multe exact despre sufletul, despre destinul, despre emoţia unui artist care îşi propune să alunge teama de albul pereţilor de spital, de holurile ce-i par fără de sfârşit bolnavului care vrea să plece cât mai repede dintr-un asemenea loc, de ghişeul internărilor sau de saloanele în care îşi duce suferinţa.
A început, în urmă cu doi ani, pictând gardul împrejmuitor al zonei în care micii pacienţi ai secţiei de pediatrie au nevoie să-şi schimbe, măcar pentru câteva minute, lacrimile în zâmbete, şi la fel doctorii care -i îngrijesc, ca să poată duce mai departe împreună lupta împotriva bolii. Acum s-a alăturat efortului echipei manageriale a spitalului complet renovat de a-l transforma într-un modern loc de vindecare, adăugând ceea ce ştie cel mai bine: rolul terapiei prin culoare. Aşa că, din noiembrie, cu respectarea tuturor normelor europene impuse de reglementările ce vizează spaţiile cu destinaţie medicală – cele care impun , de exemplu, interzicerea plantelor şi a florilor în anumite zone – a început să aşeze pe albul pereţilor copaci cu ramuri galbene solare, flori şi păsări albastre sau coroniţe înflorite. Contribuţiei financiare a spitalului pentru procurarea unora dintre materialele necesare îi adaugă propria susţinere, astfel încât finisajele să fie de cea mai bună calitate. Iar efortul realizării unui asemenea proiect amplu, e darul său de artist, dublat cel puţin în egală măsură de trăirile unei fiice care într-o zi şi-a purtat paşii, alături de cei ai mamei sale, exact pe holul care ştie ce mult bine ar putea face dacă ar arăta şi mai primitor, sau de cele ale unei prietene căreia i s-a mărturisit că uneori albul apăsător poate să sperie. De aceea n-a întârziat să decidă să completeze albul cu acele culori care pot să mai domolească frica şi suferinţa. Sunt de mult timp în America sau în Marea Britanie spitale care promovează terapia prin artă. Un frumos exemplu se conturează acum, cu fiecare zi, şi la Câmpina.Început ca un dar de Crăciun şi, fără a avea un termen, propunându-şi să se încheie cumva în lumina sărbătorilor pascale.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*