La Castelul Peleş – Ceremonie dedicată împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Regatului României

O ceremonie dedicată împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Regatului României va avea loc, astăzi, la Castelul Peleş.
„În ziua de 26 martie, Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Familia Regală sărbătoresc alături de întreaga societate românească o sută patruzeci de ani de la proclamarea Regatului României. Cu această ocazie, Majestatea Sa Margareta va găzdui o scurtă ceremonie, în Holul de Onoare al Castelului Peleş, în ziua de vineri, 26 martie, la ora 12,00. Vor fi prezenţi Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Sofia”, informează Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei într-un comunicat transmis, ieri, AGERPRES.
La eveniment va lua parte ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu acest prilej urmând a fi anunţate proiecte comune privitoare la restaurarea Domeniului Regal Peleş.
„În împrejurările actuale, vor fi prezenţi un număr restrâns de participanţi, precum şi reprezentanţi ai presei”, mai informează Casa Regală.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*