La Castelul Peleş, „Citadela Artelor”

N. D.

După zece ani și numeroase evenimente culturale, Stagiunea „Sunetul Muzicii” de la Castelul Peleș primește o înfățișare nouă și un format mai cuprinzător, reunite sub numele de „Citadela Artelor”. Concret, primul eveniment, intitulat „The Land of Dreams”, va avea loc astăzi, de la ora 16:00, invitați fiind membrii formației Sorin Zlat Quartet, unul dintre band-urile de referință ale jazz-ului autohton. Totodată, deschiderea noii stagiuni va aduce, în premieră, şi prezentarea colecției de instrumente muzicale cu semnificație istorică, alese din patrimoniul Muzeului Național Peleș. Astfel, organizatorii evenimentului – Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România- promit o serie nouă de evenimente culturale în Sala de concerte a Castelului Peleș, unde publicul este invitat să ia parte la un adevărat regal al artelor care va cuprinde, pe lângă concertele de jazz și muzică clasică, și spectacole de dans contemporan, alături de expoziții speciale. Și anul acesta, evenimentele se vor desfășura lunar în perioada martie – octombrie. Aşa cum am mai menţionat, primii artiști invitați să facă parte din „Citadela Artelor” sunt Sorin Zlat – pian, Mihaela Alexa – voce, Michael Acker – contrabas și Gabi Matei – percuție, reprezentând componența unuia dintre cele mai longevive cvartete jazz din România, care a împlinit recent 10 ani de activitate. Liderul grupului, Sorin Zlat, este primul pianist străin care reușește să cucerească râvnitul premiu „The Great American Jazz Piano Competition”, considerat cel mai prestigios concurs de pian solo din SUA, cu o tradiție de peste 30 de ani, artistul devenind astfel și primul român care primește un premiu de o asemenea anvergură.
Următorul eveniment din „Citadela Artelor” se va intitula „Armonii Pascale” și va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 16:00, avându-i invitați pe actrița Lamia Beligan și pe multi-instrumentistul Nicolae Szekely. Intrarea va fi liberă, în baza solicitării invitației la adresa rezervari.ucimr@gmail.com.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*