La Galeria de Artă Ploieşti – icoanele coboară tinda cerească a sfinţilor pe pământ

Luiza Rădulescu Pintilie

Deodată cu cântările deniilor răsunând, a priveghere, în biserici, la ceasurile înserărilor din Săptămâna Patimilor, în aşteptarea Luminii Învierii, spaţiul expoziţional al Galeriei de Artă din Ploieşti a căpătat în aceste zile o profundă încărcătură spirituală. O interesantă expoziţie de icoane realizate de artiştii membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România- Filiala Ploieşti pare a coborî însăşi tinda cerească a sfinţilor pe pământ, traducând, dincolo de fiecare reprezentare în parte, un profund mesaj creştin-ortodox, dar şi istorico-arhaic şi estetico-artistic. Iar în această frumoasă „scriere de imagini” – după cum este înţelesul cel icoane1 - galeriile de artavechi al iconografiei – orice vizitator al expoziţiei poate găsi, în răgazul întâlnirii cu zecile de icoane expuse, mărturii ale adevărurilor cuprinse în cărţile sfinte. Astfel, în aceste zile în care creştinii îşi deschid mai mult inima şi cugetul către credinţa în care s-au născut şi trăiesc, către învăţăturile şi rânduielile ortodoxe, această expoziţie devine dezvăluitoare a unei transcrieri, în imagini, a Bibliei. Alături de piese de colecţie, restaurate, sunt expuse icoane realizate în diverse tehnici şi cu diverse influenţe – pe lemn şi cioplite în lemn, pe sticlă, vitraliu, cu trimitere la arta religioasă naivă sau la canoanele clasice bizantine, la culorile icoanelor din zona Făgăraşului ori la cele ce împodobesc, cu îngeri şi sfinţi, pereţii mânăstirilor din Moldova. O vizită într-o asemenea expoziţie poate deveni pentru oricine un dar sufletesc de o nepreţuită valoare şi, în acelaşi timp – fiind cu vânzare – un dar în cel mai frumos şi profund sens propriu. Mai ales că icoanele au fost sfinţite, la vernisajul expoziţional, de preotul Bogdan Grigorescu, de la Biserica Buna-Vestire Ploieşti, dobândind astfel binecuvântarea şi harul întru duhovnicie şi credinţă într-una dintre cele mai pline de spiritualitate şi perioade din an pentru zidirea sufletească a oricăruia dintre noi.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*