La Lipăneşti a fost dezvelit bustul Regelui Ferdinand I

Ieri, la Lipăneşti, a avut loc ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Ferdinand I – ,,Întregitorul”, sub sceptrul căruia s-a realizat Marea Unire. Bustul este lucrarea sculptorului prahovean Constantin Ionescu.Cu acest prilej, au rostit alocuţiuni primarul comunei Lipăneşti, Robert Viorel Nica, secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Mădălin Voicu, preşedintele Societăţii Cultural-Istorice ,,Mihai Viteazul” Ploieşti, Mircea Cosma, preşedintele Asociaţiei ,,Cultul Eroilor”, Constantin Chiper. De asemenea, a fost evocată personalitatea Regelui Ferdinanad, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, subliniind contribuţia importantă pe care acesta a avut-o la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Evenimentul de ieri de la Lipăneşti s-a desfăşurat în cadrul Programului Naţional ,,România 100” , înscriindu-se în seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Astfel, sunt promovate valorile naţionale, personalităţile care au contribuit la desăvârşirea unităţii naţionale, precum şi identitatea culturală a neamului românesc.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*