La Ploieşti, copiii sunt invitaţi la vacanţă francofonă

Având în vedere că urmează perioada vacanţei de vară, Alianța Franceză Ploiești lansează copiilor o invitaţie de nerefuzat. Concret, este vorba despre o vacanţă francofonă, alături de roboțeii Vernie și Lou-Lou. “Timp de 5 zile, alături de echipa de robotică Ro2D2, vom construi, vom programa, ne vom juca, ne vom distra și vom scrie împreună povestea prietenilor noștri, roboțeii Lego. Programul de vacanță este alcătuit dintr-un modul de robotică și programare și un modul de învățare/exersare a limbii franceze prin jocuri interactive, fiecare modul desfășurându-se timp de 1h și 30 minute. Perioadele de desfășurare sunt următoarele: 18 iunie-22 iunie 2019 și 24 iunie- 28 iunie 2019”, anunţă Alianţa Franceză. Cursul menţionat  se adresează tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 5 ani și 12 ani, iar înscrierea se poate face la Alianța Franceză, care are sediul în Palatul Administrativ din Ploieşti, sau la nr. de telefon 0244 – 510792, în fiecare zi între orele 9.00 – 16.00.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*