La Ploiești, expoziție și concert simfonic dedicate Zilei Universale a Iei

N. D.

Și anul acesta, pe 24 iunie, instituțiile de cultură din Prahova vor readuce în centrul atenției elementul ce reprezintă identitatea noastră culturală – ia – cămașa populară tradițională românească împodobită cu simboluri populare. Astfel, Centrul Județean de Cultură Prahova, prin Serviciul cercetare, îndrumare și valorificare a patrimoniului cultural, având ca partener Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, va organiza, cu prilejul Zilei Universale a Iei, expoziția intitulată ”Iile și poveștile lor”. Evenimentul, găzduit de Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești, reunește unele dintre cele mai valoroase piese de port tradițional din județul Prahova, deținute de instituții de cultură sau colecționari pasionați, aducând un omagiu tuturor celor care au creat și păstrat aceste piese de patrimoniu. De asemenea, Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești va încheia actuala stagiune, pe data de 24 iunie, la ora 19.00, cu un concert simfonic dedicat Zilei Internaționale a Iei. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla maestrul Radu Postăvaru, iar solist va fi violonistul Gabriel Croitoru. Programul cuprinde lucrări de B. Bartok – „7 Dansuri Românești” pentru orchestră, M. Negrea – „Tarantella”, L. Bacs – „5 Dansuri Românești” – arr. I. Dobrinescu, A. Stoia – „Hațegana” și „Bătuta” din „Jocuri din Ardeal”, G. Rossini – Uvertura operei „Bărbierul din Sevilla”, D. Șostakovici – Vals nr. 2 în do minor, G. Rossini-O. Respighi – „Tarantella”, C. Porumbescu – „Balada” pentru vioară și orchestră, G. Dinicu – „Ciocârlia” pentru vioară și orchestră de coarde și F. Kreisler – „Preludiu și Allegro” pentru vioară și orchestră. Evenimentul se va desfășura în sala “Ion Baciu” a filarmonicii, biletele în valoare de 25 lei (tarif întreg), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți) fiind disponibile la casa de bilete a filarmonicii și online.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*