La Ploieşti funcționează un centru suport pentru înscrierea în platforma națională de programare pentru vaccinare

N. Dumitrescu

Primăria Ploiești a anunțat că, începând de ieri, va fi deschis un centru suport pentru înscrierea în Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva Covid-19. Centrul are menirea de a sprijini activitățile legate de procesul de vaccinare și va funcționa la parterul clădirii în care își desfășoară activitatea administrația publică locală, din Piața Eroilor nr. 1A, programul de funcționare fiind de luni până joi, în intervalele orare 09.00-11.00, respectiv 15.00-16.30, iar vinerea, între orele 09.00-11.00. Astfel, ploieștenii care nu au posibilitatea sau întâmpină dificultăți în procesul de înscriere electronică în Platforma națională de programare sunt rugați, inițial, să se programeze la numărul 0752246692, în vederea stabilirii datei și a orei la care pot veni la centrul deschis de municipalitate, unde vor primi ajutor direct în vederea înscrierii în Platforma națională de programare pentru vaccinare. Inițiativa primăriei a plecat de la faptul că, în această săptămână, în Prahova, noi fluxuri de vaccinare au fost deschise în cadrul celei de-a III-a etape de imunizare împotriva noului coronavirus, unul fiind la Ploiești. Potrivit datelor transmise de Instituția Prefectului Prahova, primele trei noi fluxuri au fost operaționalizate pe 12 aprilie, în centrele din Florești, Valea Călugărească și Păulești, alte zece noi fluxuri fiind anunțate a fi deschise, începând de ieri,în centre din Ploiești, Câmpina, Urlați, Brazi, Filipeștii de Pădure, Brebu, Breaza, Berceni și Măneciu. Pentru o mai bună informare a prahovenilor, centrele deschise luni, unde se va administra vaccin produs de la AstraZeneca, într-un singur flux, au următoarele adrese: Florești – Căminul Cultural Călinești, Valea Călugărească – Sala de Sport, Păulești – Sala Multifuncțională, iar cele deschise ieri, unde se va administra vaccin Pfizer, tot într-un singur flux, au fost deschise la următoarele adrese: Ploiești -Spitalul Municipal (Schuller); Câmpina – Casa Tineretului; Urlați – Casa de Cultură; Breaza – Sala de Sport a Liceului Aurel Vlaicu, Filipeștii de Pădure – Sala de Festivități a Clubului Mineru, Brebu – Căminul Cultural, Brazi- Sala de Sport din Brazii de Sus, Berceni – Căminul Cultural din Corlătești, Măneciu- Sala Multifuncțională a Școlii Gimnaziale – Măneciu Pământeni. Acestea vin în completarea celorlalte centre deja funcționale din județ, respectiv: 4 fluxuri la Sala de sport a Colegiului Al. I Cuza din Ploiești; patru fluxuri la fostul liceu Ludovic Mrazek Ploiești, două fluxuri la Spitalul de Pshihiatrie Volila, un flux la Casa Tineretului Câmpina, un flux la Sala de sport din Băicoi – centre unde se administrează vaccin Pfizer; un flux la Spitalul de Pediatrie Ploiești, unul la cantina Centrului de Palasament Plopeni, unul la centrul de la Sala de Sport din Bucov – unde se administrează vaccin Moderna; trei fluxuri la Centrul medical Mediurg, câte un flux la Școala Gimnazială George Enescu Sinaia, Centrul Cultural Aurel Stroe Bușteni și la Sala de Sport din Mizil – unde se administrează vaccin de la AstraZeneca. În cazul centrelor care au fost funcționale în primele două etape, în Spitalul Județean de Urgență Ploiești – sediu Nord și sediu Boldescu, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul Orășenesc Urlați, Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, acestea vor fi închise după administrarea dozelor de rapel. Pe de altă parte, centrul de vaccinare de la Ciorani nu se poate deschide din cauza faptului că, deocamdată, niciun medic nu a dorit să se implice în campania de vaccinare. Conform informațiilor furnizate ieri, de DSP Prahova, până în prezent, în județul Prahova au ajuns 15.174 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care, până ieri la ora 13.00 au fost administrate 140.587 de doze.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*