La Ploiești s-a încheiat sezonul de încălzire

N. D.

Având în vedere temperaturile ridicate din ultimele zile înregistrate și la Ploiești, de vară chiar, când în aer liber s-a trecut la îmbrăcăminte cu mânecă scurtă, s-a pus punct și încălzirii apartamentelor pentru care este asigurată încălzirea în sistem centralizat. Astfel, Veolia Energie Prahova a anunțat, oficial, încheierea sezonului de încălzire 2020–2021 începând cu data de 4 mai 2021, fiind îndeplinite condițiile legale pentru oprirea furnizării căldurii în sistem centralizat. În acest context, de la data menționată, toate echipamentele de producție ale companiei au trecut la schema de funcționare pentru perioada de vară, astfel încât să permită continuitatea alimentării cu apă caldă pentru toți clienții din Ploieşti. Conform unui comunicat de presă primit ieri la redacție, în perioada extrasezonului, Veolia Energie Prahova va derula lucrări de întreținere, reparații și modernizare pentru echipamentele de producție, transport și distribuție, în vederea creşterii randamentului global şi a eficienței energetice a sistemului centralizat din Ploieşti. ”Compania rămâne permanent la dispoziția clienților săi și le recomandă ca, în perioada următoare, să utilizeze opțiunile alternative de contactare la distanță: prin apel telefonic către colegii noștri din Call-Center, disponibili 24h/24h, la numerele: 0 800 800 255 (gratuit, în rețeaua Telekom) sau 0244 408 888 (tarif normal, în orice rețea); pe adresa de e-mail ploiesti@veolia.com; pe fax la numărul: 0244 594 580”, se mai arată în documentul menționat.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*