La Ploieşti, Ziua Naţională a României va fi marcată, cu restricţii, în faţa Catedralei ”Sf. Ioan Botezătorul”

La eveniment nu trebuie să participe mai mult de 100 de persoane

N.Dumitrescu

După anunțul oficial că anul acesta, la Ploiești, pe 1 Decembrie, din cauza pandemiei nu va mai avea loc și tradiționala paradă militară, reprezentanții municipalității au venit cu noi detalii în ceea ce privește manifestările care se vor desfășura de Ziua Națională a României. Concluzia este că aceste manifestări n-au fost anulate de tot, vor fi organizate de Primăria Ploiești și Garnizoana Ploiești, dar vor avea loc sub semnul restricțiilor, având în vedere faptul că adunările publice se pot organiza cu maximum 100 de persoane, în contextul pandemic actual. Astfel, potrivit municipalității ploieștene, ceremonia militară şi manifestările artistice dedicate Zilei Naţionale a României se vor desfăşura în zona din faţa Catedralei “Sf. Ioan Botezătorul”, începând cu ora 11.00, iar la acestea vor participa oficialităţi locale, parlamentari ai judeţului Prahova, personal militar. Cu acest prilej vor avea loc salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României şi se va oficia un serviciu religios, vor fi susținute alocuţiuni, iar, în finalul acţiunii, se vor depune coroane în memoria eroilor țării. Întrucât ploieștenii, din cauza restricțiilor impuse din cauza pandemiei, nu vor mai avea parte, anul acesta, de manifestările tradiționale la care luau parte, cu sutele, de 1 Decembrie, primarul Andrei Volosevici a ținut să le transmită, prin intermediul unui comunicat de presă, următorul mesaj: “Având în vedere situaţia pandemică actuală, am decis împreună cu comandantul Garnizoanei Ploieşti ca tradiţionala paradă de 1 Decembrie să nu se mai desfăşoare, anul acesta. Este o măsură ce a trebuit să fie luată pentru a se evita îmbolnăvirile cu COVID-19. Trăim o perioadă cu încercări şi trebuie să fim înţelegători şi responsabili. Ziua Naţională a Românie rămâne pentru noi toţi un eveniment important, încărcat de emoţie şi respect pentru patria noastră. Contează să fim aproape cu inima unii faţă de alţii, să învăţăm să ne apreciem ţara şi să fim solidari. Ploieştenilor le mulţumesc pentru înţelegere faţă de sărbătorirea acestui eveniment naţional şi le reamintesc că este necesar, spre binele lor, să respecte măsurile de distanţare socială şi să poarte masca de protecţie, în spaţiile publice”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*