La sfârşitul primei luni din acest an, peste şase mii de prahoveni aveau statut de telesalariaţi

N. Dumitrescu

 

Venirea pandemiei, cu toate elementele ei de noutate, care au schimbat brusc firescul în nefiresc, orice lucru considerat a fi normal având nevoie de readaptare, a schimbat, forțat, atât modalitatea desfășurării vieții cotidiene, cât și a activității de la serviciu. Astfel, cele două luni de stare de urgență instituite anul trecut pentru prima dată în istoria modernă a României au creat premiza ca în domeniile unde exista această posibilitatea să se lucreze de acasă, atât în mediul privat, cât și în cel de stat, telemunca devenind o activitate care a intrat în obișnuință, mai ales că starea de alertă a fost prelungită. Situația este valabilă și la nivelul județului Prahova, potrivit informațiilor solicitate Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, numărul contractelor individuale cu clauze de telemuncă înregistrate la 31 ianuarie 2021 fiind de peste 6.600. Ba, așa cum a reieșit din baza de date a Registrului Electronic de Evidență a Salariaților, la sfârșitul anului trecut numărul prahovenilor care lucrau de acasă, fără să se deplaseze în zilele lucrătoare la locul de muncă, era de aproape 7.000 de persoane. Prin definiție, activitatea de telemuncă presupune îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care telesalariatul o deține, folosind tehnologia informației și comunicațiilor, în mod regulat și voluntar, în alt loc de muncă decât cel organizat de către angajator, și presupune totodată stabilirea acestor aspecte de către părțile semnatare ale contractului individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.

Potrivit datelor primite de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, la data de 31.12.2020, la nivelul judeţului Prahova era înregistrat un număr total de 222.608 de contracte de muncă active. De menționat însă că, având în vedere că a fost reglementată inclusiv posibilitatea desfășurării activității de telemuncă, destui prahoveni, de ordinul a câtorva mii, și-au desfășurat și încă își desfășoară activitatea de acasă, fără să se mai ducă în fiecare zi la locul de muncă, așa cum era înainte de confirmarea pandemiei. Astfel, la data de 31.12. 2020, numărul contractelor individuale cu clauze de telemuncă înregistrate de angajatori pe raza județului Prahova era de 6.961, iar la data de 31 ianuarie era de 6.665. Așa cum ne-au precizat reprezentanții ITM Prahova, prin legislația în vigoare privind reglementarea activităţii de telemuncă s-a stabilit că elementul esenţial care diferenţiază contractul individual cu clauză de telemuncă de alte tipuri de contracte individuale de muncă îl reprezintă felul muncii, care constă în prestarea unei activităţi cu mijloace informatice, folosind tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, cu menţiunea că utilizarea acestei tehnologii trebuie să fie elementul esenţial al prestaţiei salariatului, iar nu unul accesoriu, numai în faza de transmitere a rezultatului activităţii către angajator, ci în reala şi efectiva fază de executare a prestaţiei însăşi, care constituie cauza încheierii contractului. ”Pentru a se configura un raport de telemuncă este necesară combinarea a două elemente: unul topografic şi unul tehnologic – prestaţia se execută cel puţin o zi pe lună în afara locurilor de muncă organizate de către angajator, prin intermediul elementului tehnologic, adică folosind tehnologia informaţiei. Contractul individual de muncă se încheie şi se modifică, după caz, pentru salariaţii care desfăşoară activitatea de telemuncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, ne-au mai menționat cei de lTM Prahova. Pe de altă parte, în cazul activităţii de telemuncă, potrivit prevederilor legislației în vigoare, contractul individual de muncă va trebui să conţină și o serie de precizări, printre care se regăsesesc și următoarele: precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă; perioada şi/sau zilele în care telesalariatul îşi desfăşoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator; locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, convenite de părţi; programul în cadrul căruia angajatorul este îndreptățit să verifice activitatea telesalariatului; modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat; măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat; condiţiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă. De asemenea, acelaşi act normativ stabileşte că telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne şi contractele colective de muncă aplicabile salariaţilor care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului. Totodată, în afara obligaţiilor generale stabilite de Codul Muncii, angajatorul are următoarele obligaţii specifice privind securitatea şi sănătatea în muncă a telesalariatului: să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii; să instaleze, să verifice şi să întreţină echipamentul de muncă necesar, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel; să asigure condiţii pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru. Pe de altă parte, telesalariatul trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională nici propria persoană, nici alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă, dar și să respecte regulile specifice şi restricţiile stabilite de către angajator cu privire la reţele de internet folosite sau cu privire la folosirea echipamentului pus la dispoziţie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*