La un punct de prima poziţie, la jumătatea turului

CSȘ 2 CNE Baia Mare – Tricolorul LMV Ploiești 0:3 (12:25, 26:28, 22:25)

Petre Apostol

Sala: „Lascăr Pană”, Baia Mare; Spectatori: 150.
CSȘ 2 CNE Baia Mare: Ristic Srecko 5 puncte: 5/7 în atac (71%), Vladan Aleksic (căpitan) 4p: 4/5 în atac (80%), Alexandru Ionescu 7p: 7/12 în atac (58%), Aleksandr Vasilev 8p: 8/12 în atac (73%), Paul Magdaș 11p: 11/11 în atac (100%), Luka Sormaz 1p: 1/1 în atac (100%) – Mihai Popovici; au mai intrat Albert Aldea, Patriciu Păștean 1p: 1/1 în atac (100%).
Antrenori: Virgil Rău, Roxana Rău.
Tricolorul LMV Ploiești: Bogdan Olteanu (căpitan) 19 puncte: 19/20 în atac (95%), Nikita Stulenkov 7p: 3/3 în atac (100%), 2 blocaje, 2 ași, Cristian Bartha 4p: 3/4 în atac (75%), 1 as, Aleksandar Milivojevic 9p: 7/8 în atac (88%), 2 ași, Julian Bissette 10p: 9/10 în atac (90%), 1 blocaj, Laurențiu Lică 11p: 11/14 în atac (79%) – Philipp Kroiss; au mai jucat Gijs Jorna 3p: 2/3 în atac (67%), 1 as, Jose Carrasco, Alexander Kullo. Rezervă neutilizată: Ovidiu Darlaczi.
Antrenori: Sergiu Stancu, Mădălin Marinescu.
Arbitri: Paul Szabo-Alexi (Oradea) şi Cristian Şanta (Cluj Napoca).
Observator FR Volei: Vasile Duşa (Zalău).

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploiești a obținut cea de-a patra victorie consecutivă în cadrul celei de-a cincea etape a Diviziei A1, care s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute. Elevii antrenorilor Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au învins nou-promovata CSȘ 2 CNE Baia Mare, în deplasare, însă au fost nevoiți să se întrebuințeze serios două seturi pentru a nu avea emoții în privința adunării celor trei puncte puse în joc.
Echipa ploieșteană s-a reîntors pe terenul formației băimărene la o lună după meciul din faza I a Cupei României, adjudecat de Tricolorul LMV în minimum de seturi, după un joc în care gazdele au evoluat într-o formulă redusă a lotului.
În meciul din campionat, disputat sâmbătă seară, căpitanul Bogdan Olteanu a deschis ostilitățile, iar Nikita Stulenkov, Laurențiu Lică și Cristian Bartha (care și-a demonstrat, în continuare, abilitățile ofensive la fileu) au distanțat echipa ploieșteană la scorul de 7:2. Gazdele, printre care se regăsește și un fost component al Tricolorului LMV, Vladan Aleksic, nu au avut soluții la jocul ofensiv al ploieștenilor nici după timeoutul tehnic, iar Julian Bissette, Aleksandar Milivojevic și Bogdan Olteanu au majorat ecartul la 13:5.
Diferența a ajuns la zece lungimi, ulterior, scor 15:5, pentru ca, pe finalul setului, Tricolorul LMV să depășească bariera de zece puncte avans, ducând scorul la 20:8. Cea mai mare diferență, însă, a fost de 13 puncte, scor 23:10, ecart înregistrat și la sfârșitul actului, scor 25:12, set încheiat după doar 19 de minute de joc.
După un set dominat de ploieșteni, la toate capitolele, a urmat un act în care gazdele s-au ridicat la înălțimea oaspeților din punct de vedere valoric, remarcându-se în special tânărul Paul Tudor Magdaș, campion național de juniori.
Chiar dacă un blocaj al lui Stulenkov a oferit, încă din start, conducerea echipei ploieștene, aceasta nu a mai reușit să se desprindă precum în primul set. Ba, mai mult, CSȘ 2 CNE Baia Mare a ajuns în frunte, după ce a întrerupt seria lungă de side-out, ducând scorul la 10:9.
La adăpostul unui serviciu bun al lui Bissette, ploieștenii păreau să se trezească, punctând de trei ori la rând, revenind la conducere, scor 12:10, ulterior majorând ecartul după atacurile reușite de Olteanu și Stulenkov, scor 14:11.

T LMV 1
Tricolorul LMV nu a reușit, însă, să se desprindă decisiv, iar băimărenii au egalat situația de pe tabelă la 17. Olteanu, care a fost cel mai activ jucător al ploieștenilor, a readus lucrurile la normal, desprinzând echipa oaspete la trei puncte, scor 22:19, Stulenkov oferind, apoi, trei mingi de set grupării prahovene.
Nu a fost suficient, însă, deoarece gazdele au anulat toate cele trei șanse consecutive de set, Ionescu egalând la 24. Bissette și Olteanu au menținut Tricolorul LMV în frunte, în finalul de set, dar elevii antrenorilor Stancu și Marinescu nu au găsit soluțiile pentru a închide actul. A fost nevoie de încă un atac al lui Olteanu pentru a oferi cea de-a șasea oportunitate a ploieștenilor de a încheia conturile în acest set, iar Lică a pus punct actului la scorul de 28:26, după 32 de minute de joc.

T LMV 2
Echipa gazdă nu a cedat lupta nici la acest scor și, chiar dacă Tricolorul LMV a început actul al treilea cu două puncte la rând, CSȘ 2 CNE Baia Mare a preluat inițiativa jocului, conducând cu 4:3, după atacurile reușite de Srecko, Aleksic și Ionescu.
Lică și Gijs Jorna (care a început setul în locul lui Milivojevic) au întors rezultatul în favoarea oaspeților, scor 6:5, însă Magdaș a continuat să pună probleme defensvei ploieștene, iar gazdele au revenit în frunte, scor 7:6.
Au urmat momente în care ambele echipe au preluat conducerea, fără să reușească desprinderea la mai mult de un punct. Echipa care a realizat acest lucru a fost cea din Baia Mare, profitând de două erori ale ploieștenilor, ducând scorul la 13:11. Jorna și Stulenkov au anulat avantajul gazdelor, egalând la 14, dar echipa ardeleană s-a menținut la conducere până la 18:17.
Lică și Bissette au întors rezultatul în favoarea oaspeților, scor 19:18, dar băimărenii nu au renunțat nici de această dată la luptă, Vasilev și Ionescu oferind din nou conducerea echipei gazdă, scor 21:20, respectiv 22:21. Experiența jucătorilor din tabăra ploieșteană și-a spus, însă, cuvântul în finalul de set, în care s-au remarcat Jorna și Olteanu, iar Tricolorul LMV a încheiat cu patru puncte consecutive, adjudecându-și setul cu scorul de 25:22, după 29 de minute de joc, închizând, astfel, meciul fără să cedeze vreun set.
Cu toate acestea, a fost un meci mai dificil decât și-ar fi dorit antrenorii echipei ploieștene, deoarece mâine Tricolorul LMV va disputa o nouă partidă în deplasare, cu CSU Universitatea de Vest Timișoara, în devansul etapei a șasea, intermediară.
Totuși, Tricolorul LMV a bifat cea de-a patra victorie consecutivă și cea de-a doua la rând în minimum de seturi. Iar în urma înfrângerii echipei campioane, Volei Municipal Zalău, pe terenul formației Steaua București, ploieștenii au ajuns la un singur punct de prima poziție a clasamentului, pe care se află trupa „roș-albastră” acum, care a preluat șefia ierarhiei de la gruparea sălăjeană.
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate:
Steaua București – Volei Municipal Zalău 3:0 (25:20, 25:16, 25:22)
Unirea Dej – Universitatea de Vest Timişoara 3:0 (25:20, 25:17, 25:19)
SCM U Craiova – Universitatea Cluj 3:0 (25:12, 25:11, 25:14)
Arcada Galaţi – Explorări Baia Mare 3:1 (25:17, 25:18, 15:25, 25:17)
CSM Bucureşti – Dinamo București 3:1 (25:19, 23:25, 25:21, 25:17).

Clasament
1. CSA Steaua București 5 4 0 0 1 13:4 12p
2. CS Arcada Galați 5 3 1 1 0 14:6 12p
3. Volei Municipal Zalău 5 3 1 0 1 12:5 11p
4. Tricolorul LMV Ploiești 5 3 1 0 1 12:6 11p
5. CSM București 5 3 0 1 1 11:7 10p
6. CS Unirea Dej 5 2 1 2 0 13:9 10p
7. SCM U Craiova 5 3 0 0 2 11:7 9p
8. Explorări Baia Mare 5 1 1 0 3 7:12 5p
9. Universitatea Cluj 5 1 0 1 3 6:12 4p
10. CS Dinamo București 5 1 0 0 4 6:13 3p
11. CSȘ 2 CNE Baia Mare 5 1 0 0 4 3:13 3p
12. Univ. de Vest Timișoara 5 0 0 0 5 1:15 0p

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*