La UPG Ploieşti, probă pentru o tragedie care poate să aibă oricând loc !

Fl. Tănăsescu

Ora 22,01, seara zilei de joi, 26 octombrie. Beznă era și niciun trecător pe Strada Ghighiului, la intrarea spre Campusul Universității Petrol-Gaze (UPG) Ploiești.
O sirenă sfâșie tăcerea. Apoi o alta, și încă una, și tot așa. Da, aproape de cumpăna nopții dinspre joi spre vineri, autospecialele pompierilor, ale salvărilor și ale poliției sună sinistru. Latră și câinii a pustiu, acolo unde, de regulă, este multă, multă viață. Și tinere studente care au toată viața înainte.
Dar, prin ”112” s-a anunțat că la unul dintre căminele UPG s-a produs o tragedie: două studente zac inconștiente la etajul II al unuia dintre cămine, după ce s-a produs un scurtcircuit care a condus la o ardere mocnită a unor materiale textile. Iar din cauza geamurilor termopan, incendiul a absorbit oxigenul. Alte 12 persoane sunt intoxicate cu fum și gaze, iar trei au suferit atacuri de panică.
Apar la locul evenimentului și prefectul Mădălina Lupea, și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova, inspector șef Mihai Drăgan.

3-c3-b

Căminul este evacuat, pentru a face loc salvatorilor care intră mai întâi în interior, să caute eventuale alte victime. Este o chestiune de viață și de moarte, iar timpul – da, timpul ! – este cel mai prețios pentru pompieri.
Afară, două autoscări de pe autospecialele ISU se “agață” de ferestrele etajului la care se află tinerele inconștiente. Reflectoarele mătură pereții exteriori ai căminului, pentru a le lumina calea salvatorilor către camerele studențești, chiar dacă pompierii nimeresc și pe-ntuneric să salveze dintr-un canal un câine. Fiindcă, da, ei au fost, sunt și rămân legătura dintre cer și pământ, apă și mal, subsol și suprafață, ardere și oxigen. Între viață și moarte, deci.

3-a3-e

Sunt momente de tensiune. Salvatorii intră pe geam și, deodată, se face liniște. Cu sufletul la gură, colegii victimelor așteaptă, așteaptă, așteaptă. Așteaptă un semn de viață dinspre geamul/geamurile pe care tocmai au intrat angajații ISU Prahova, chit că știu și ei că este vorba doar despre o simulare. Nicio mișcare, ci doar clipe lungi, ce par ca veacuri, la UPG Ploiești !
În sfârșit, la una dintre ferestre se vede o mogâldeață. Ba nu, sunt două ! Legați prin cordelină, victimă și salvator fac corp comun întru coborârea pe pământ.
Dar, de data asta, timpul parcă se dilată. Treptele autoscărilor sunt parcă mai multe decât erau la urcare sau ni se pare nouă ? Nu, au același număr, dar este firesc ca pompierul salvator să aibă grijă și de “ victima” pe care tocmai a scos-o pe geam. Deci, să coboare mai ușor cu studenta pe scări…
3-dApoi, “victimele” sunt transportate la sala de sport a UPG, acolo unde este o forfotă mai ceva ca-n gară. Dar, nimeni nu se răstește la nimeni, nimeni nu-i nervos. Sunt rostite doar îndemnuri scurte: “Mască de gaze aici!”, „Folie pentru învelirea victimei aici” – și întrebări sau îndemnuri: “Mă auziți?”, Uitați-vă la mine!”, „Mișcați-vă ochii după degetul meu arătător!”. Iar după acordarea primului ajutor și stabilizare, victimele sunt urcate în salvări.
Da, scări între viață și moarte au fost puse, în noaptea de joi spre vineri, la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești. Da, a fost un exercițiu de simulare al pompierilor prahoveni.
Și da, în momente din astea, îți vine să-l parafrazezi pe Neil
Armstrong: “Câțiva mici pași făcuți de pompierii care au urcat și coborât pe scările autospecialelor, un mare pas pentru salvarea unor vieți omenești, la Universitatea Petrol- Gaze Ploiești”.
Chiar dacă în noaptea de joi spre vineri a fost un exercițiu de simulare, chiar dacă gurile rele spun că aselenizarea nu a avut niciodată loc, ci a fost o simplă înscenare, prin Nevada.
În schimb, în viața reală, pompierii pun, la propriu, punți/scări între viață și moarte. Când arde o casă, când e gata-gata să se înece un copil, când un șofer este prins între fiarele contorsionate ale mașinii, nu mai e loc de nicio simulare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*