Lansare la Ploieşti a cărţii ”Grei ai medicinei românești”. Invitat, chirurgul Dan Oprea

 

 

Miercuri, 27 noiembrie, cu începere de la orele 12,00, va avea loc la Ploiești, în Sala Marea Unire, din Palatul Culturii, lansarea cărții ”Grei ai medicinei românești”, semnată de Giorgiana Radu și Lucian Avramescu.

 

Volumul, apărut la Editura AMPress, cuprinde 15 capitole, fiecare capitol fiind dedicat unei personalități medicale. Pe lângă interviuri cu fiecare erou al cărții, diverse personalități, colegi, prieteni, pacienți conturează schițe de portret pentru cel desemnat să reprezinte această profesie care nu este una dintre cele ușoare.

 

”Este un eveniment așteptat, pe care îl organizăm în municipiul nostru, cu o notă specială, aș spune. Nu este o simplă lansare de carte, ci și un dialog cu unul din eroii ei, doctorul chirurg Dan Oprea, bine cunoscut și admirat în Ploiești”, ne spune Mihaela Radu, directorul Bibliotecii Județene Prahova, gazda acțiunii.

 

”Am avut până acum două întâlniri  cu publicul. La Vălenii de Munte, unde a dialogat cu cititorii și a răspuns întrebărilor profesorul universitar doctor Dorin Sarafoleanu, bucuros să-și revadă aici foști studenți. O a doua întâlnire a fost la Voinești – Dâmbovița, lansarea fiind în fericită coincidență cu inaugurarea Centrului de Medicină Regenerativă ALPHA MEDICA, unul dintre cele mai moderne și dotate instituții private cu acest profil din țară și nu numai. Aici invitat a fost profesorul universitar doctor Mircea Beuran”, a declarat poetul Lucian Avramescu.

 

Întâlnirea de la Ploiești aduce în fața publicului unul dintre cei mai prețuiți chirurgi din zonă, care, de ani și ani, își desfășoară munca la Spitalul Județean Prahova, spital hulit uneori, ocolit de investițiile celor din conducerea de la București, dar care are în el mari doctori cu o dedicație exemplară pentru bolnavi și pentru munca lor.

 

Giorgiana Radu, AMPress

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*