Legea compensaţiei în pădurile prahovene: unii la furat, alţii la plantat !

Partea plină a paharului – sustragerile de material lemnos au stagnat

F. T.

Se spune că există, în orice domeniu și-n orice loc, o lege a compensației. În orice loc însemnând chiar și în pădure. Acolo, la mijloc de codru des, de unde unii fură cu căruțele, cu dubele, cu tractoarele articulate forestiere și, mai departe, cu tirurile.
Asta în vreme ce alții – poate mai naivi, poate nu – prin acțiuni de voluntariat, sapă gropi pentru viitor. Adică, plantează. Scepticii spun: plantează pentru a avea ce fura infractorii peste câțiva ani. Optimiștii, tot optimiști, o țin pe-a lor și bine fac: “Odată și-odată ne vom civiliza și noi ! Odată și-odată ne vom gândi de șapte ori la viitorul copiilor noștri îninte de a pune toporul/drujba pe un copac”.
Și, după cum, de regulă, când se dau două vești – una bună și alta rea – se începe cu ultima, începem și noi tot așa: ieri, mai mulți indivizi urmau să ajungă la sediul poliției prahovene, pentru a fi audiați, aceștia fiind săltați în urma a 13 percheziții derulate de către oamenii legii de la IPJ Prahova, în localitățile Șotrile (patru descinderi) și Cerașu (nouă percheziții). Furturile ar fi fost comise în perioada 2017 – martie 2018, atât din pădurile administrate de către Direcția Silvică, cât și din domeniul privat.

În fapt, dacă ne menținem în registrul veștilor rele, deci al contravențiilor și al infracțiunilor silvice, să amintim că doar reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova au executat, în cursul anului trecut, peste o sută de acțiuni pe linia prevenirii și combaterii sustragerilor de material lemnos, aplicând peste 230 de contravenții, însumând aproape 450.000 de lei.
3-aIar această din urmă veste – a fost recuperată cantitatea de aproape o sută de metri cubi material lemnos – nu este nici rea, nici bună. Este, dacă vreți, neutră, câtă vreme o fi fost el, lemnul, recuperat, dar s-a stricat echilibrul natural și firesc al ecosistemului.
Tot neutră este și precizarea Romsilva, potrivit căreia, anul trecut, volumul tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, administrat de Regia Națională a Pădurilor, s-a menținut la același nivel scăzut, fiind înregistrați 47.713 metri cubi de lemn tăiați ilegal, un volum comparabil cu anul 2016, când s-au contabilizat 47.788 de metri cubi proveniți din tăieri ilegale. În schimb, vestea mai bună este aceea că Prahova nu se situează în topul județelor în care au avut loc cele mai mari furturi, în fruntea acestui nedorit clasament situându-se pădurile administrate de către Direcțile Silvice din Suceava, Maramureș, Hunedoara și Caraș- Severin.
Iar Poliția Română spune că numai în luna aprilie a acestui an, la nivel național, au fost confiscați aproape 3.000 de metri cubi de material lemnos, fiind constatate peste 600 de infracțiuni și alte aproximativ 900 de contravenții la regimul silvic ! Iar în cadrul dosarelor penale deschise pentru furturi din pădure, sunt cercetați peste 200 de suspecți !

Partea plină a paharului…

Pentru anul în curs, în județ, după cum a precizat inginer Dragoș Gabriel Ciomag, directorul Direcției Silvice Prahova, potrivit programului de împădurire programat să fie realizat în cursul acestui an, în județul nostru vor fi plantate 37 de hectare de pădure. Și, deja, în această primăvară au fost acoperite 25 de hectare.
Acțiunile au început încă din perioada în care a fost marcată Luna Plantării Arborilor ( 15 3-bmartie – 15 aprilie), iar una dintre ele a avut loc, după cum aminteam și-n ziarul nostru, la Balta Doamnei. Acolo au fost plantați 2.700 de puieți de stejar și frasin, iar cei care au pus mâna pe cazmale au fost voluntari de la Sucursala de Distribuire a Energiei Electrice (SDEE) Muntenia Nord.
Cât despre voluntari, Romsilva precizează că în amintita perioadă – Luna Plantării Arborilor – au participat, la nivel național, peste 23 de mii de voluntari, majoritatea dintre ei fiind elevi.
Da, elevi, cum a fost, reamintim, cazul lui Teodor Prisăcaru, de la Colegiul de Artă “ Carmen Sylva” din Ploiești, aflat și el, pentru prima dată – dar, cel mai probabil, nu pentru ultima oară – la plantat.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*