„Leii” și „urșii” se întâlnesc din nou în Liga Națională după mai mult de doi ani de la precedentul derby timișorean

BC SCM Timișoara și BC Timba Timișoara joacă în această seară într-o restanță din prima etapă. La începutul lunii trecute sala Constantin Jude a fost ocupată, astfel că meciul a fost amânat pentru 1 noiembrie. Revine derby-ul timișorean din Liga Națională după mai bine de doi ani. Alb-violeții au două victorii la rând în actualul campionat, în timp ce „urșii” caută primul succes după revenirea în primul eșalon.

BC SCM Timișoara și BC Timba Timișoara se întâlnesc astăzi în restanța din prima etapă. Va fi a 7-a întâlnire directă. În precedentele 6 s-au impus „leii”, cea mai clară victorie fiind în martie 2014, 103-58, iar cel mai strâns meci a fost în martie 2013, când echipa autorităților se impunea pentru trei puncte, 91-88. Finalul acelei partide a fost controversat, cu acea fază la care s-au dictat pași la Brown și banca Timbei a protestat vehement, cerând fault și două libere, când alb-violeții conduceau cu un punct. S-a dat tehnic la bancă și s-a ajuns la ecartul de trei lungimi.

Ultimul duel între cele două formații a avut loc în ianuarie 2015. Atunci BC Timișoara s-a impus cu 90-75. De la acea partidă s-au schimbat foarte multe. Alb-violeții și-au trecut în cont a doua cupă, dar au trecut prin momentele grele din toamna lui 2015 cu oprirea finanțării, au evitat o retrogradare, au schimbat antrenori, o parte din conducere și au intrat sub umbrela SCM-ului.

Timba a retrogradat în acel sezon și a revenit în această vară în Liga Națională, după doi ani petrecuți în eșalonul secund. La galben-negri a rămas aproape aceeași componență pe bancă, cu același Bogdan Murărescu principal, ajutat de Zoran Milovic, dar l-au acooptat și pe Dan Ionescu în staff.

Singurul jucător care a intrat pe teren la acea partidă și va juca și astăzi este Bogdan Popescu. Atunci a jucat la „lei”, astăzi își va înfrunta fosta echipă în calitate de „urs”. Medgyesy a mai fost atunci în lotul celor de la Timba dar nu a intrat deloc. Milencovici este în continuare la gruparea alb-violetă, dar la echipa a doua, neintrând în planurile staff-ului din cauza aglomerației pe postul său.

În acest sezon ambele echipe s-au calificat la Final 8-ul al Cupei României, cu Timba fiind în premieră la turneul final. În campionat lucrurile stau diferit. „Leii” au început cu o prestație destul de ștearsă la Pitești, ceea ce a dus la acel comunicat din partea conducerii cu amenințări de sancțiuni și obiectiv 5 victorii în următoarele 5 meciuri. Au urmat două succese, acasă cu BC CSU Sibiu și la Dinamo, formație care are doar români în componență, majoritatea tineri. BC Timba a surprins pe toată lumea în meciul din etapa a doua cu campioana U BT Cluj-Napoca, în care a condus peste 35 de minute, dar s-a văzut învinsă la final cu trei lungimi. Au urmat două partide mai puțin reușite, înfrângere la Craiova și acasă cu Phoenix Galați, după ce „urșii” au început slab.

Meciul dintre BC SCM Timișoara și BC Timba Timișoara se joacă astăzi de la ora 19:30 la sala Constantin Jude.

The post „Leii” și „urșii” se întâlnesc din nou în Liga Națională după mai mult de doi ani de la precedentul derby timișorean appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*