„Leoaice” convingătoare la debutul lui Cuedan, zona play-off e tot mai aproape: AC Piroș Security – Banat Girls 4-0

A doua intermediară a turului Ligii I de fotbal feminin a venit cu al doilea succes intern pentru AC Piroș Security. După 1-0 cu Carmen București, arădencele au trecut cu … de Banat Girls, formație nou promovată, net inferioară „leoaicelor”. Gazdele au dominat clar ostilitățile, au produs destule ocazii și i-au oferit lui Dan Cuedan un debut convingător pe banca tehnică.

Meciul din Sânnicolau Mic a început, însă, cu un minut de reculegere în memoria fostului antrenor al „roș-albelor”, Florin Bugar, care și-a condus elevele de pe margine la ultima apariție pe teren propriu, 2-2, cu Universitatea Galați. Fiindcă nu au putut să câștige în memoria fostului profesor la Odorheiu Secuiesc, „leoaicele” nu au mai vrut să piardă ocazia celor 3 puncte și au deschis tabela după 19 minute. Atunci, Marcea a executat o lovitură liberă de la marginea careului, lateral dreapta, Prisăcari a trecut prin fața portarului și mingea a intrat în plasă. 7 minute mai târziu, Drăgan a făcut 2-0 cu un șut la colțul scurt de la marginea careului.

După o jumătate de oră, Reșița și-a trimis portarul în atac și între bututri a intrat fundașul stânga, Rotaru. Un minut mai târziu, noul goal-keeper a luat golul de 3-0, de la Răduc, care a tras bine de la 14 metri. Parlak a avut și ea o ocazie bună, dar, de data aceasta, Rotaru a apărat.

Bănățencele au început ceva mai bine repriza secundă, au avut câteva situații de poartă, la cea mai importantă Maha respingând lovitura liberă a lui Lazăr. Când s-au întors în atac, arădencele au majorat diferența pe tabelă. După ce a respins salvator din fața lui Parlak, Ruvila și-a deviat nefericit balonul în proprie poartă după centrarea lui Șuveț. Când, la mijlocul reprizei, Reșița a rămas în zece fiindcă Ursachi nu a mai putut continua, iar  Dani Amariei nu a mai avut junioare pe bancă, era clar că Piroș Security va domina și mai mult meciul. Drăgan a mai lovit o bară cu un sfert de oră înainte de final, iar Bot a tras prea slab din 5 metri după o fază lucrată de Kugler.

S-a terminat 4-0 pentru AC Piroș Security care se apropie de zona play-off, având două meciuri mai puțin disputate.

Formații: 

Piroș Security: Maha – Olariu (81 Tomescu), Ancăș, Prisăcari, Marcea – Suveț, Răduc (78 Kugler), Sucilă, Drăgan – Parlak (68 Neacșu) – Sîrbovan (81 Bot).  Antrenor: Dan Cuedan.

Reșița: Panova (78 Roșca) – Rotaru (Kovasc), Ruvila, Mituc, Caun, Burdan, Lazăr, D. Muntean (29 Ursachi), P. Muntean (55 Bozilovic), Crăciun, Ion. Rezerve neutilizate: Stoianov. Antrenor: Daniel Amariei.

Arbitri: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba) – Marius Talpoș (Timişoara) și Alina Mihoc (Arad)

0
0

Articolul „Leoaice” convingătoare la debutul lui Cuedan, zona play-off e tot mai aproape: AC Piroș Security – Banat Girls 4-0 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*