„Leoaicele” au comis-o la Prundu Bârgăului!

„Leoaicele” au fost dresate în deplasarea din Prundu Bârgăului, plătind tribut mai ales propriilor slăbiciuni. Antrenorul Florin Bugar vorbește despre patru greșeli mari cât patru goluri pentru bistrițence ce au oprit tabela la 5-1.

Meciul era jucat după numai 34 de minute, când Heniu avea 3-0 pe tabela de marcaj, după reușietele semnate Laiu (1), Corduneanu (14) și Merlan, pe când „roș-albele” au greșit mereu execuția  sau pasa finală.

De abia după pauză, AC Piroș Security a evoluat ceva mai bine, a și marcat, în minutul 64, din penalty, prin Olariu, însă o nouă eroare defensivă i-a permis lui Boroș să refacă diferența de trei goluri după numai un minut. Până la final, Corduneanu a reușit „dubla” și arădencele se întorc bifează a doua înfrângere stagională, după 0-1 la Cluj.

La final, Florin Bugar și-a taxat elevele, dar nu se arată înfrijorat cu privire la meciurile ce urmează. „Scorul e puțin mincinos la ceea ce s-a jucat. Am cam dominat meciul, dar, bineînțeles, fotbalul se joacă pe goluri și, după cum se spune, greșeala așteaptă. Nu mi s-a mai întâmplat în toată cariera mea de antrenor ca echipa mea să primească gol în secunda 7, 8, dar am continuat să oferim cadouri adversarelor, nu mai puțin de patru la număr. Pe de altă, parte noi am jucat, am construit, am dus mingea până în preajma careului lor, dar ne-a lipsit clarviziunea. Prea au încercat fetele să iasă în evidență cu acțiuni sau execuții personale și de suferit a avut echipa. Nu lucrăm de mult în timp în această formulă, nu avem un bagaj tehnico-tactic prea bun în acest moment, dar eu zic că ne vom reveni în etapele ce urmează. Primul obiectiv este ajungerea în play-off și cred că-l vom îndeplini”, a spus antrenorul echipei arădene, care nu a putut scoate din ecuație factorul oboseală. „Am făcut vreo 9-10 ore pe drum, am ajuns aseară în jurul orei 23, iar o jumătate de oră mai târziu serveam cina. Nu e aceasta principala cauză a înfrângerii, dar nici nu putem spune că ne-am prezentat prea bine din punct de vedere fizic la acest meci”, a adăugat Bugar,  care își va pregăti elevele pentru intermediara de miercuri, de acasă, cu U. Galați.

Formații:

Heniu: Pop – Palaghia, Ștef, Burcea, Ciontoș – Merlan, Ambruș, Boroș, Hornea – Coruneanu, Laiu. Rezerve: Mureșan – Purcil, Răileanu, Szakeli, Mateș, Cătuna. Antrenor: Călin Svoboda.

Piroș: Maha – Olariu, Tomescu, Prisăcari (46 Ancăș), Marcea (62 Bondre) – Bozian, Răduc, Șuveț (46 Bălaș) – Parlak, Sîrbovan, Drăgan (62 Kugler). Rezerve: Bot Ancăș, Bondre, Bălaș. Antrenor: Florin Bugar.

***

Restul rezultatelor etapei a 4-a: Galați – Fair Play 2-0, U. Alexandria – Carmen 1-2, F. Becicherecu Mic – U. Cluj 0-4, Femina Odorhei – Selena Constanța 4-0. Meciul Banat Girls – Baia Mare a început la ora 14,30.

0
0

Articolul „Leoaicele” au comis-o la Prundu Bârgăului! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*