„Leoaicele” debutează acasă în noul sezon al Ligii I de fotbal feminin: Derby-ul orgoliilor cu Becicherecu Mic se joacă la finalul lunii următoare!

Până la noi indicații dinspre autorități (MTS și Ministerul Sănătății), Federația Română de Fotbal dorește să pornească caravana fotbalului feminin exact în weekendul în care începe și noua ediție a Ligii 1 la băieți. Astăzi, federalii au și făcut țintarul la fete, iar AC Piroș Security Arad va debuta în noul sezon pe teren propriu.

Care va fi acest teren rămâne de văzut, căci „leoaicele” ar fi vrut să debuteze pe noul „Francisc Neuman”, dar, ca și UTA, trebuie să-și reprime dorințele. Cert este că trupa pregătită de Florin Bugar, care și-a reluat pregătirea la începutul acestei luni fără jucătoarele străine, care-și așteaptă încă actele, va juca pe 23 august la Arad, cu Heniu Prundu Bârgăului. Formația bistrițeană a „înghețat” pe locul 6 în ediția precedentă a Ligii 1, chiar în spatele arădencelor, clasate pe locul 5. Heniu se mai poate lăuda și cu o finală de Cupa României în 2018, pierdută – însă – cu 3-0 în fața echipei din Târgoviște.

Revenind la țintar, să spunem că turul se va întrerupe după runda cu numărul trei și cea cu numărul 10 pentru acțiunile selecționatelor „tricolore”, așa că vacanța de iarnă va începe destul de târziu, pe 13 decembrie.  De menționat ar mai fi că piroș Security va disputa derby-ul orgoliilor cu reprezentanta județului Timiș pe 30 septembrie la Arad.

Iată întreg programul „leoaicelor” în turul ediției de campionat 2020-2021:

Prima etapă, 23 august: AC Piroș Security Arad – Heniu Prundu Bârgăului

Etapa a II-a, 30 august: ACS Fotbal Feminin Baia Mare – AC Piroș Security Arad

Etapa a III-a, 5 septembrie: AC Piroș Security Arad – Luceafărul Filiași

Etapa a IV-a, 26 septembrie: Universitatea Galați – AC Piroș Security Arad

Etapa a V-a, 30 septembrie: AC Piroș Security Arad – Fortuna Becicherecu Mic

Etapa a VI-a, 4 octombrie: Asociația Fotbal Club Fair-Play – AC Piroş Security Arad

Etapa a VII-a, 11 octombrie: AC Piroş Security Arad – Carmen București

Etapa a VIII-a, 17 octombrie: Universitatea Olimpia Cluj – AC Piroş Security Arad

Etapa a IX-a, 8 noiembrie: AC Piroş Security Arad – Selena SN Constanța

Etapa a X-a, 15 noiembrie: Banat Girls – AC Piroş Security Arad

Etapa a XI-a, 3 decembrie: AC Piroş Security Arad – CSȘ Târgoviște

Etapa a XII-a, 10 decembrie: Vasas Femina – AC Piroş Security Arad

Etapa a XIII-a, 13 decembrie: AC Piroş Security Arad – Universitatea Alexandria

0
0

Articolul „Leoaicele” debutează acasă în noul sezon al Ligii I de fotbal feminin: Derby-ul orgoliilor cu Becicherecu Mic se joacă la finalul lunii următoare! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*