„Leoiacele” își înving dramatic rivalele din Vest și acced în sferturile de finală ale Cupei României!

„Nu e doi fără trei” spune un proverb italian care se potrivește mănușă pentru duelurile stagionale dintre rivalele vestului la fotbal feminin. Piroș Security Arad a obținut și cel de-al treilea succes al sezonului în fața fetelor de la Fortuna Becicherecu Mic, de această dată miza fiind un loc în sferturile de finală ale Cupei României. Dintre cele trei dueluri disputate în ultimele 5 luni de zile pe terenul „Banatul” din Sânnicolau Mic cel de azi a fost cel mai spectaculos și în același timp dramatic, interzis cardiacilor. Chiar Pavel Piroș, președintele „leoiacelor”, spunea la final că nu a mai trăit așa emoții de când este el în fotbal și are ceva meciuri importante la activ, cu Șoimii Pâncota în Liga 2-a sau tot cu formația din Podgorie un succes dramatic contra lui Poli în Cupa României.

Victoria cu 4-3 al arădencelor este cu atât mai prețioasă cu cât antrenorul Dan Cuendan a anunțat de ieri conducerea clubului că nu va sta pe bancă în meciul de azi. Evident e vorba despre ceva neînțelegeri, dar rămâne de văzut dacă acestea vor duce la o demisie din parte tehnicianului care a obținut rezultate excelente cu formația în alb și roșu. Pe bancă au luat loc Dumitru Mitu și directorul sportiv, Liviu Ilea.

Evident după eșecurile din sezonul regulat (0-2), respectiv play-off (2-3), Fortuna își dorea mult revanșa cu atât mai mult cu cât își doreau să joace finala. Un start echilibrat de meci a fost spart de golul de 1-0 al lui Parlak, din minutul 18. Internaționala azeră a prins un șut frumos de la 25 de metri ce s-a dus direct în vinclul porții lui Roșu. Doar două minute a rezistat avantajul gazdelor, căci Rus a profitat de un șut respins în față al portarului Maha.

Ocazii au fost de-o parte și de cealaltă, dar tabela avea să se mai modifice de abia după o oră de joc. Atunci, Drăgan a urmărit o minge trimisă în aâncime, i-a furat mingea portarului advers și a înscris pentru 2-1. Al treilea gol al gazdelor a venit 7 minute mai târziu din partea lui Sucilă, care a driblat tot ce i-a ieșit în cale, inclusiv portarul și meciul părea jucat. Cu atât mai mult cu cât scorul s-a păstrat până în minutul 85. De abia atunci Colesnicenko a redus din diferență, pentru ca internaționala Dușa să înscrie pentru 3-3 la ultima fază a timpului regulamentar, după ce Maha a scăpat o minge în față.

S-a intrat în prelungiri și se părea că echipa ce vine din urmă va avea un moral mai bun. Dar nu a fost așa, căci Eli Bozian și-a asumat executarea unei lovituri libere de la 20 de metri și balonul s-a mai dus odată în vinclul porții timișencelor. De această dată, fetele de la Piroș Security au ținut de avantajul luat pe tabelă și s-au calificat în sfreturile de finală ale Cupei României. După meci, vedeta oaspetelor, Laura Rus, a și primit cartonașul roșu pentru injurii adresate arbitrilor.

Cuedan: „Mândru de fete, nu știu dacă voi mai conduce următoarele antrenamente”

Antrenorul Dan Cuedan a urmărit de după gard meciul elevelor sale, iar la final acestea au venit la el și i-au scandat numele. „Asta a fost decizia mea pentru meciul de azi, nu am stat pe bancă și gata. Antrenamentul de ieri l-am condus, pe cele care urmează nu se știe. Tot ce vreau să spun este că le felicit pe fete, au luptat cu inima, au dat totul și sunt mândru de ele. La final m-au eomționat strigându-mi la gard <<Profu, profu!>>. Dacă e să mă refer strict la joc, cred că am meritat această calificare. Nu veam voie să ajungem la prelungiri, adică să luăm două goluri în ultimele 5 minute, am comis niște greșeli mari, dar acum nu mai contează. Fotbalul înseamnă muncă și iar muncă, dar și multă ambiție și determinare în timpul meciurilor oficiale și noi le-am făcut pe toate”, ne-a declarat Cuedan.

Piroș: „Un meci pe care-l voi ține minte toată viața, avem girul FRF să găzduim finala pe <<Francisc Neuman>>”

Pavel Piroș a intrat în hora bucuriei alături de jucătoarele sale la final și anunță că sunt șanse mari ca finala Cupei României la fotbal feminin să aibă loc în acest an la Arad. „A fost ca un atac de cord, nu am trăit așa ceva în viața mea, e un meci care-l voi ține minte toată viața. Au fost multe ambiții, mai ales că noi le-am învins în două partide Erau multe orgolii la mijloc, dar e bine că s-a terminat cu bine și mergem mai departe în Cupa României. Am câștigat bătălia cu celelalte cluburi pentru organizarea finalei Cupei României, avem girul Federației Române de Fotbal și probbail că se juca pe <<Francisc Neuman>>meciul pentru trofeu. Sper să fim acolo unde ne este locul. Am avut de la început orgoliul de ajunge cât mai departe în Cupa României, acum doi ani am jucat în semifinale, dar am vrut să fim acolo sus și în campionat și iată că este un obiectiv îndeplinit. Antrenorul Cuedan a avut niște probleme personale, l-am susținut întotdeauna în ce privește echipa, activitatea care a depus-o la club. Deocamdată este antrenorul nostru, atâta timp cât dorește să fie continue cu noi” a spus președintele „leoaicelor”, la finalul disputei de azi.

Formații:

Piroș: Maha – Șuveț, Ancăș, Prisăcari, Marcea (78 Tomescu) – Balaș (91 Voinea), Sucilă, Răduc, Parlak (70 Bozian) – Drăgan, Olariu. Antrenor: Dan Cuedan

Fortuna: Roșu – Codrescu, Dușa, Jivan, Heisu – Bistrian, Deca, Colesnicenco, Ienovan – L. Rus, Șodincă. Rezerve: Pavel – Scurtu, Grigore, Hațegan, Pera, Rognean, Mateescu. Antrenor: Florin Pădurean.

Arbitri: Adrian Pal – Alexandru Bogdănel, George Urs (toți din Oradea)

În celelalte meciuri ale optimilor de finală ale Cupei României: : Carmen – Fair Play București 2-1, Constanța – Galați 3-1, Banat Girls – Alexandria 2-5, Baia Mare – Prundu Bârgăului 0-3, Academia de Fotbal și Tenis Măgura – Olimpia Cluj 1-18, Colțea Brașov – Vasas Femina 0-15, Nicu Gane Fălticeni – Vulpițele Galbene Roman 0-9.

Galerie FOTO semnată Ciprian Petcuț

0
0

Articolul „Leoiacele” își înving dramatic rivalele din Vest și acced în sferturile de finală ale Cupei României! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*