Lewis Hamilton, încă trei ani în cockpitul lui Mercedes!

Discuțiile pentru prelungirea contractului lui Hamilton, cu scuderia Mercedes, se desfășoară de câteva luni bune. N-a fost ușor, mai ales că, la un moment dat, gurile rele spuneau că englezul s-ar fi întors cu spatele către constructorul german, dar se pare că au fost doar simple speculații ale celor care chiar îi vor despărțiți pe omul Hamilton și mașina sa zburătoare! Dar toate aceste zvonuri se pare că s-au încheiat, odată cu anunțul pilotului: „Al optulea titlu de Cupă Mondială ar fi un lucru uriaș, mi-e chiar greu de spus, dar ar putea fi cu adevărat un subiect de conversație în două mii douăzeci și unu. Mă concentrez pe asta, înconjurat de o echipă grozavă. Aștept cu nerăbdare un an dificil, mai ales că Red Bull, de exemplu, a arătat cât de puternic a fost anul trecut ”.

Așadar, cel mai bun pilot din toate timpurile, care a egalat toate recordurile lui Michael Schumacher, ba chiar pe unele le-a și depășit, se gândește la cel de-al optulea titlu mondial, victorie care l-ar detașa definitive și de germanul Schumacher, ca să nu mai vorbesc de toți ceilalți actori din Marele Circ.Hamilton știe foarte bine că o astfel de performanță nu se poate face, la ora actuală, decât cu un bolid performant, iar Mercedes s-a dovedit a fi cea mai competitive mașină din ultimii ani. Este doar o chestiune de timp, până ce Lewis va semna noul contract, care se va întinde până în 2023, spun ziariștii care au prins un fir, iar suma cu care va fi recompensat pilotul (și vorbim tot de incertitudinea cifrelor!) se ridică undeva la 30 de milioane de euro, pentru cele două sezoane.

Anul acesta, coleg de scuderie îi va fi tot finlandezul Valtteri Bottas, dar din 2022 există șansa ca tânărul George Russel, de 22 de ani, să fie noul coleg al lui Hamilton. De altfel, Russel, și el din Marea Britanie, și-a făcut debutul la Marcedes, el fiind ”împrumutat” să conducă mașina în locul lui Hamilton, în Grand Prix-ul de la Sakhir, din pricina faptului că virtualul campion mondial era infectat cu COVID-19.

Scuderia germană Mercedes își va dezvălui noile modele de mașini pe 2 martie, iar noul sezon al curselor de Formula 1 va începe pe 26 martie, cu Gulf Air Grand Prix, din Bahrain

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*