Liderul Comuna Recea a câştigat clar derby-ul cu Minaur Baia Mare

Cel mai important meci al rundei cu numărul 18 a avut loc la Recea, acolo unde ocupanta primului loc din seria a V-a a primit vizita colegei de judeţ, CS Minaur, ultima clasată pe podium. Meciul a avut o importanţă capitală pentru ambele echipe în condiţiile în care un eşec al gazdelor ar fi dus la schimbarea liderului, după ce AFK Csikszereda a reuşit să se impună vineri cu 5-0 în meciul cu CSM Avântul Reghin, iar Minaur ar fi ajuns la un punct de primele două clasate.

Echipa din Recea s-a dovedit a fi mai motivată, astfel că după prima repriză tabela a arătat 2-0. Lemac a fost cel care a deschis scorul, după o gafă a lui Roşca, iar portarul Bota a transformat un penalty pentru echipa antrenată de Romulus Buia. După pauză, echipa din Recea a mai punctat de două ori, mai întâi prin Micaş, cu un şut de excepţie de la 25 de metri şi apoi prin Kereki, cu un şut din interiorul careului.

“A fost un meci frumos, un meci pe care l-am dominat practic de la un capăt la altul, păcat că am pierdut câţiva jucători pentru meciurile viitoare, fiindcă s-au accidentat sau au luat cartonaşe galbene. Acesta este fotbalul mergem înainte, felicit echipa şi ne gândim serios la promovare”, a declarat Romulus Buia, antrenorul gazdelor.

“A fost un meci greu, cu o echipa care se afla pe primul loc. A fost un meci ruşinos pentru noi, pe care dorim să-l uităm cât mai repede. În rest, meciul a fost unul bărbătesc de ambele părţi. Felicit echipa din Recea pentru dăruinţa de care au dat dovadă”, a declarat Dorin Toma, antrenorul celor de la Minaur.

Derby-ul seriei a IV-a are loc vineri, iar al seriei I sâmbătă

Situaţia s-a complicat în seria a patra, acolo unde Şoimii Lipova a remizat la Deva. Arădenii mai au doar patru avans, fiind urmaţi de trei echipe aflate la egalitate de puncte. CSM Şcolar a urcat pe locul secund la golaveraj, urmată de Metalurgistul Cugir şi ACS Dumbrăviţa. Ultima va primi vineri vizita echipei din Lipova, într-un meci care poate relansa lupta pentru promovare.

În primele trei serii, ocupantele primelor două locuri au rămas neschimbate şi după runda din weekendul care a trecut. Dacă Turris-Oltul are un avantaj de şase puncte în fruntea seriei a treia, în schimb, în seria a doua, Fotbal Club Rapid mai are doar trei puncte în faţa Afumaţiului, după ce ilfovenii au învins în ultimul minut pe Sportul Chiscani.

În seria I, distanţa dintre primele două clasate este de cinci puncte, însă liderul SCM Gloria Buzău va primi vizita următoarei clasate SC Oţelul Galaţi, chiar în etapa următoare. Meciul se va disputa sâmbătă, pe stadionul Gloria, cu începere de la ora 15:00.

Articol de Daniel POP şi Mihai ANDRIEŞ

Iată rezultatele meciurilor din a treia etapă a returului:

SERIA I – CLASAMENT

16 martie, ora 15:00
CSM Râmnicu Sărat – CSM Paşcani 0-3 (0-2)

Andrei Stan (21 – pen., 41 – pen., 73 – pen.)

CS Ştiinţa Miroslava – ASMS ACS Sănătatea Darabani 2-0 (1-0)
Cosmin Nemţanu (40), Eduard Sandu (87)

ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 2-1 (0-1)
Adrian Sălăgeanu (63), George Cîrjan (65 – pen.) / Bogdan Oteliţă (10)

CS Sporting Lieşti – SCM Gloria Buzău 0-2 (0-0)
Remus Chipirliu (67), Cristian Danci (89)

AFC Metalul Buzău – CSM Bucovina Rădăuţi 2-1 (1-1)
Vasilică Mihăeş (15), Alin Iacob (87) / Vasile Viţu (13)

ACS KSE Târgu Secuiesc – AFC Botoşani 2 2-3 (1-3)
Moussa Diakite (38 – aut.), Gothard Gajdó (58) / Adrian Chică-Roşă (4, 15), Alexandru Piftor (30 – pen.)

ACS Foresta Suceava – CSM Focşani 2007 2-2 (0-2)
Liviu Tîrcă (58 – aut.), Robert Martin (89) / Bogdan Panainte (11), Mădălin Predoiu (19)

ACS Şomuz Fălticeni a stat

SERIA A II-A – CLASAMENT

15 martie, ora 15:00
SC Fotbal Club FCSB SA 2 – AS FC Agricola Borcea 2-0 (0-0)
Robert Băciuţ (59), Cătălin Teleru (89)

16 martie, ora 15:00
ACSM Olteniţa – CS Medgidia 3-0 (1-0)

Bogdan Petrescu (21), Cosmin Novac (58, 66)

ACS Sportul Chiscani – CS Afumaţi 2-3 (1-2)
Emanuel Moldoveanu (1, 55 – pen.) / Mugurel Dedu (11), Răzvan Avram (42 – pen., 90+2)

SC Popeşti-Leordeni – CS Tunari 1-1 (0-0)
Robert Constantinescu (75) / Alin Ilin (88)

AFC Progresul 1944 Spartac – AFC Unirea 04 Slobozia 2-0 (1-0)
Ionuţ Tudorache (30), Mircea Donca (77)

CSA Axiopolis Sport Cernavodă – ACS Înainte Modelu 1-1 (1-0)
George Rusu (25) / Gelu Ulmeanu (69)

ACS FC Delta Dobrogea Tulcea – Fotbal Club Rapid 0-3
Gazdele s-au retras din campionat

CS Făurei a stat

SERIA A III-A – CLASAMENT

15 martie, ora 15:00
CS Atletic Bradu – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 1-5 (1-4)
Adrian Cincă (27) / Adrian Voicu (9), Cristian Ciobanu (15), Remus Trancă (31), Antonio Cruceru (42), Liviu Băjenaru (78)

CSM Flacăra Moreni – CSM Alexandria 2-1 (2-1)
Andrei Iliescu (5), Marius Zidăroiu (32 – pen.) / Cătălin Desculţu (28)

ACS Viitorul Domneşti – ACS Flacăra Horezu 0-1 (0-1)
Ionuţ Neamţu (15)

AFC Hermannstadt 2 – AFC Astra 2 4-6 (1-3)
Ruben Sumanariu (43), Paul Hodea (66, 69, 71) / Gabriel Şerban (4, 90+2), Alexandru Duminică (15), David Brăilă (37, 55), Paulian Banu (82)

U Craiova 1948 Club Sportiv SA 2 – ACSO Filiaşi 2-3 (0-1)
Alexandru Zete (47), Alexandru Vulpe (65) / Claudiu Ştefan (28), Marian Stoenac (70), Sabin Lupu (75)

16 martie, ora 15:00
AS FC Pucioasa – U Craiova 1948 SA 2-2 (2-0)
Tiberiu Calofir (10), Narcis Marina (15) / Ovidiu Dănănae (59), Claudiu Bălan (90+5 – pen.)

ACS SR Municipal Braşov – SC FC Voluntari SA 2 0-0

CS Sporting Roşiori 2008 – ACS Unirea Bascov 1-0 (1-0)
Iulian Urâtu (24)

SERIA A IV-A – CLASAMENT

15 martie, ora 15:00
LPS Cetate Deva – CS Şoimii Lipova 2-2 (1-1)
Marius Lupu (6, 58) / Denis Rusu (9), Kevin Trabalka (90+4)

CS Naţional Sebiş – ACS Industria Galda 1-2 (0-0)
Sebastian Susan (65) / Claudiu Haiduc (74), George Scheau (88)

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 4-0 (1-0)
Alexandru Piţuc (18, 89), Alexandru Baranyi (70), Cosmin Saizu (90+2)

AFC Unirea 1924 – CS Millenium Giarmata 1-1 (1-0)
Andrei David (22) / George Beloescu (47)

16 martie, ora 15:00
CS Ocna Mureş – ACS Dumbrăviţa 2-3 (2-0)
Valentin Drăgan (13, 23 – pen.) / Dacian Bîrză (56), Albert Voinea (81, 82 – pen.)

ACS FC Avrig – CS Crişul Chişineu Criş 2-1 (1-0)
Ionuţ Simion (40), Marian Codrea (51) / Adrian Piţ (69)

CSM Şcolar Reşiţa – CSM Lugoj 3-1 (2-0)
Dragoş Săulescu (2, 83), Daniel Ene (20) / Cristian Onţel (64)

AFC Metalurgistul Cugir 1939 – CS Hunedoara 3-1 (2-0)
Andrei Făgărăşanu (2, 53), Robert Dicu (5) / Daniel Creciunesc (51)

SERIA A V-A – CLASAMENT

15 martie, ora 15:00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – CSM Avântul Reghin 5-0 (1-0)
Szilárd Magyari (25), Soma Casiadi Bakó (47), Barna Bajkó (55), Barna Antal (71), László Hodgyai (88)

CS Gaz Metan Mediaş 2 – ACS Unu Fotbal Club Gloria 0-0

FC CFR 1907 Cluj SA 2 – FC Unirea Dej 0-3 (0-1)
Rareş Pintea (9 – pen.), Florin Blaj (46), Andrei Pop (57)

16 martie, ora 15:00
ACS Olimpic Cetate Râşnov – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj 1-1 (1-0)
Alin Damian (21) / Dan Roman (90+2)

AFC Unirea Tăşnad – ACS Sticla Arieşul Turda 2-3 (1-0)
Markusz Varga (39), Angelo Cocian (48) / Sebastian Salcău (61, 85), Flaviu Chişu (90+1)

AFC Hărman – ACS MSE Târgu Mureş 3-0 (2-0)
Mugurel Buga (18 – pen.), Diego Alupoaie (22), Bogdan Roşu (84)

ACS Fotbal Comuna Recea – CS Minaur Baia Mare 4-0 (2-0)
Brian Lemac (14), Alin Bota (33 – pen.), Adrian Micaş (56), Mihai Kereki (72)

CS Iernut – AFC Odorheiu Secuiesc 0-3 (0-2)
Cătălin Dinu (23, 82 – pen.), Romaric Logon (41)

REZULTATELE ŞI MARCATORII ETAPELOR PRECEDENTE

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*