Liderul în corzi: al doilea eşec consecutiv, doar un singur punct în 2021

Capul de afiş al rundei cu numărul 19 a fost ţinut de meciul de vineri, dintre U Cluj şi liderul U Craiova 1948 SA, terminat cu victoria la limită a gazdelor, care au urcat pe locul 3, la două puncte în spatele învinsei

Anul 2021 pare că nu le prieşte oltenilor, care au adunat doar un singur punct din cele trei partide disputate. După egalul alb de la Chiajna şi eşecul la limită suferit pe teren propriu cu CS Mioveni, echipa antrenată din această iarnă de Ovidiu Stîngă a avut parte de o deplasare grea la Cluj-Napoca.

Lipsiţi de aportul a doi titulari, căpitanul Gugu şi mijlocaşul Dragoş Albu, ambii suspendaţi pentru cumul de cartonaşe, oaspeţii au făcut un nou pas greşit, complicând şi mai mult lupta pentru play-off.

CLASAMENTUL INTERMEDIAR DUPĂ PRIMELE DOUĂ MECIURI AL RUNDEI

Cu Luchin la ultima etapă de suspendare ca urmare a roşului din Cupa României, studenţii clujdeni au marcat singurul gol al meciului prin rezerva Alex Pop, cu 20 de minute înainte de fluierul de final.

În ciuda ocaziilor consemnate la ambele porţi, tabela a rămas neschimbată, astfel că U Craiova 1948 SA a ajuns la două eşecuri consecutive, după ce a început 2021 ca singura echipă neînvinsă din primele două eşaloane. Mai mult, oltenii se află în pericol de a-şi pierde poziţia din fruntea clasamentului, după 15 etape consecutive petrecute în fotoliul de lider, dacă ASU Poli scoate cel puţin un egal din deplasarea la ultima clasată, Pandurii Lignitul, ceea ce nu ar fi greu de realizat de către timişoreni.

Iată rezultatele şi programul etapei a 19-a, cu roşu fiind marcate meciurile televizate:

11.03.2021, ora 17:00
CS Concordia Chiajna – FC Petrolul Ploieşti 0-0

12.03.2021, ora 18:00
AS FC Universitatea Cluj – U Craiova 1948 SA 1-0 (0-0)
(foto)
Alexandru Mihai Pop (70)

13.03.2021, ora 11:00
FC Metaloglobus Bucureşti – SCM Gloria Buzău
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – ACS ASU Politehnica Timișoara
AFC Farul Constanţa – ACS Fotbal Comuna Recea
Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – CSM Slatina
AFC Ripensia Timișoara – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu

14.03.2021, ora 11:30
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Dunărea 2005 Călăraşi

14.03.2021, ora 13:45
AFC Unirea 04 Slobozia – Fotbal Club Rapid

CS Aerostar Bacău a stat deoarece AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele s-a retras din campionat

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*