Liga 2 Feminin: CSS Târgoviște și Vulpițele Galbene Roman, duel pentru primul loc în Seria 1

Liga 2 Feminin programează miercuri, 25 noiembrie, meciurile etapei cu numărul 4 din Seriile 1 și 2. Aflate la egalitate de puncte, CSS Târgoviște și Vulpițele Galbene Roman se luptă pentru primul loc în clasamentul Seriei 1.

După două meciuri jucate în actualul sezon, CSS Târgoviște și Vulpițele Galbene Roman au punctaj maxim, la fel ca CSȘ Nicu Gane Fălticeni, echipă care va sta în etapa a patra.

În runda a treia, fosta prim-divizionară CSȘ Târgoviște a bifat al doilea succes din tot atâtea partide, 1-0 în deplasare cu Vasas Femina 2 Odorheiu Secuiesc.

De partea cealaltă, echipa Vulpițele Galbene Roman a tranșat în favoarea sa derby-ul Moldovei cu formația CSȘ Nicu Gane Fălticeni. A fost a doua victorie din tot atâtea partide în acest sezon și pentru „vulpițe”!

Rezultatele etapei 3 din Liga 2 Feminin:

Seria 1

Vasas Femina 2 Odorheiu Secuiesc – CSȘ Târgoviște 0-1
Vulpițele Galbene Roman – CSȘ Nicu Gane Fălticeni 5-
– echipa Navobi Iași a stat în această rundă

Clasament: 1. CSȘ Târgoviște 6 p (2 meciuri); 2. Vulpițele Galbene 6p (2 meciuri); 3. Nicu Gane 6p (3 meciuri); 4. Vasas 0p (3 meciuri); 5 Navobi 0p (2 meciuri)

Seria 2

Ladies Târgu Mureș – Atletic Drobeta Turnu Severin 8-0
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Olimpic Star Cluj 3-3
– echipa „U” Olimpia 2 Cluj a stat în această etapă

Clasament: 1. Miercurea Ciuc 5p (3 meciuri); 2. Ladies 4p (2 meciuri); 3. „U” Olimpia 3p (un meci); 4. Olimpic Star 1p (un meci); 5. Atletic 0p (3 meciuri)

Programul etapei 4

Seria 1

25 noiembrie, ora 11:00

CSȘ Târgoviște – Vulpițele Galbene Roman
Navobi Iași – Vasas Femina 2 Odorheiu Secuiesc
– echipa CSȘ Nicu Gane Fălticeni va sta în această etapă

Seria 2

25 noiembrie, ora 11:00
„U” Olimpia 2 Cluj – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

25 noiembrie, ora 13:00
Olimpic Star Cluj – Ladies Târgu Mureș
– echipa Atletic Drobeta va sta în această etapă

Liga 1 Feminin: Fetele de la Heniu s-au ținut de cuvânt: au trecut de Alexandria și au urcat pe locul 4!

Echipa Heniu Prundu Bârgăului s-a impus în fața formației Universitatea Alexandria, scor 4-0, într-o partidă-restanță din etapa a 8-a a Ligii 1 Feminin.

În urma acestui succes, fetele de la Heniu au urcat, așa cum au promis înaintea jocului, pe locul patru în ierarhia primei ligi. Confruntarea de la finalul săptămânii trecute de la Prundu Bârgăului nu a avut practic istoric, trupa pregătită de Călin Svoboda și Giuc Ruscău-junior închizând tabela la 4-0 după doar 20 de minute de joc.

„Heniu Prundu Bârgăului s-a schimbat foarte mult, mai ales în ultimele patru etape. Am muncit mult, ne-am omogenizat ca echipă și am reușit să ne îndeplinim obiectivul, calificarea în play-off. Suntem foarte mulțumite de modul în care încheiem acest an. Vreau să le felicit pe fete pentru dăruirea și atitudinea pe care au avut-o, mai ales în meciul de astăzi”, a spus Mia Ganea, portarul formației Heniu.

„După jocul de azi, ultimul din acest an, suntem bucuroși că ne-am îndeplinit obiectivul, acela de a ocupa un loc în elita fotbalul feminin din România. Le felicit pe jucătoare, le mulțumesc pentru dăruire și pentru că au crezut în proiectul Heniu și îmi doresc ca după vacanță să ne revedem sănătoși pentru a continua acest vis frumos”, a declarat Gheorghe Ruscău, președintele clubului Heniu Prundu Bârgăului.

Heniu – Universitatea Alexandria 4-0 (4-0)
Au marcat: Mihaela Merlan (3), Andreea Laiu (7), Alexandra Hornea (12, 20)

 

Articol de Adi Dobre

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*