Liga 3: loturi cu noutăți. CSM Lugoj, ACS Ghiroda, Giarmata, CNP Timișoara și Mama Mia, cu antrenori noi, înainte de retur

Mai întâi a reintrat în cadru odată cu noul an, pe 2 februarie, campionatul Ligii 1, iar la sfârșitul săptămânii trecute Liga 2, vineri venind rândul divizionarelor C să pornească în returul cu 15 etape al Seriei a IV-a. Într-adevăr, după 3 luni de pauză la capitolul meciuri oficiale, formațiile din Liga 3 sunt de-acum în săptămâna precompetițională, loturile de jucători fiind deja stabilite, după cum urmează…

CSM Lugoj și juniorii ”Centrului” CNP Timișoara s-au întâlnit și în iarnă, amical, după ce pe 6 octombrie, în tur, jucau pe Bega în etapa a VII-a, scor 0-3, returul fiind programat pe 14 aprilie pe Timiș, una dintre cele 10 directe din primăvară între timișene

CSM Lugoj este cel mai bine clasată dintre cele 5 cluburi timișene din seria vestică în Liga 3, pe locul 3 la finele toamnei, cu al patrulea cel mai eficace atac din concurs, media fiind de peste două goluri înscrise pe meci, și pe deasupra neînvinsă în deplasare. O singură dată s-a înclinat formația aflată la 7 puncte în urma liderului ACS Șirineasa, și anume pe 20 octombrie, 1-2 acasă cu cei din Cermei, lugojenii încheind în schimb turul printr-un 3-2 victorios pe teren propriu cu CS Millenium Giarmata, vineri 1 decembrie 2017.

Reluarea campionatului îi va găsi tot acasă, sâmbătă 3 martie de la ora 15, contra nou-promovatei Șoimii Lipova, cu care remiza 2-2 în vară, antrenorul Cosmin Petruescu având la dispoziţie un lot de 23 de jucători: George Păduraru, David Filip şi Paul Iordache – portari; Daniel Filip, Yuki Sihimizu, Miroslav Radak, Bogdan Nicolescu, Eugen Miculescu, Flavius Vlădia, Claudiu Roşie, Harald Fridrich, Sergiu Precupanu, Eduard Olariu, Ivan Ciubotariu, Alexandru Dan, Dorin Marmăneanu, Beniamin Dobra, Narcis Popan, Darius Grega, Gelu Velici, Bogdan Bozian, Cristian Pădurariu şi Szabolcs Szekely.

ACS Ghiroda abordează returul de pe primul loc din jumătatea secundă a ierarhiei Seriei a IV-a, poziția a noua, nou-promovata fiind în schimb pe treapta a cincea la capitolul goluri marcate, cu o medie de exact două pe meci, în scădere după ce nu înscria în ultimele 3 apariții din toamnă, încheiată mai repede, încă din 25 noiembrie, printr-un 0-0 acasă cu CSM Școlar Reșița, după care timișenii stăteau în runda finală a turului.

Galben-albaștrii care în 5 meciuri din tur au marcat cel puțin 4 goluri într-un joc vor începe returul vineri 2 martie de la ora 15 la Jimbolia, cu ultima clasată, CS Nuova Mama Mia, într-un duel al formațiilor cu noi antrenori față de campania de toamnă, în cazul vizitatorilor un tehnician revenit pe banca tehnică, după ce îi ghida pe cei din Ghiroda spre titlul de campioni în Divizia D Timiș, în primăvara trecută.

Antrenorii Vlad Bura şi Alexandru Albert, conform actualei componențe, după ce turul era completat cu Paul Codrea la cârmă iar în iarnă pregătirile erau demarate cu Ilie Rotariu și continuate cu Albert în rol interimar, vor porni la drum cu următorul lot de jucători: Raul  Barbu, Markos Gakos, Caius Imbrescu – portari; Marius Semeniuc , Andrei Popescu, Bogdan Mașniță, Alexandru Laza, Lucian Gavriluță, Denis Ciobanu, Andrei Alin Hohlovici, Rareş Mureșan – Alexandru Dincă, Cosmin Mancaș, Constantin Popa, Cosmin Saizu, Denis Hotca, David Berivoiescu – Alexandru Baranyi, Damir Totic, Darius Neamțu și Claudiu Matiș.

CS Millenium Giarmata, cea mai longevivă grupare la acest nivel în ultimii ani, demarează în retur tot într-o deplasare, sâmbătă de la ora 15 la Cermei, CS Gloria Lunca Teuz deținând un număr mai mare decât dublu de puncte în comparație cu timișenii de pe locul 12, antepenultimii la capitolul goluri încasate și care în penultima rundă din toamnă izbuteau să încheie un meci fără a scoate balonul din propria plasă.

Antrenorii Răzvan Leucă şi Daniel Moraru au următorul lot de jucători: Robert Miklos şi Mihai Nariţa – portari; Sinisa Sporin, Mircea Stupu, Darius Buzdugan, Ovidiu Ştefănescu, Michael Rosenblum, Alexandru Cherecheş, Dorin Codrea, Radu Domşa, Andrei Rus, Claudiu Ghighilicea, Sebastian Stoica, Mădălin Grunţă, Alin Pricop, Iseani Anagor, Alexandru Ciontu, Laurenţiu Copoeru, Marius Călin, George Beloescu și Alex Grigoriu.

Centrul Naţional de Pregătire Timişoara este cealaltă grupare timișeană din C4 care a încheiat turul printr-o victorie cu 3-2, în devans, miercuri 29 noiembrie, acasă cu CS Șoimii Lipova, punând astfel punct unei serii de 6 apariții consecutive fără a înscrie dar marcând într-un meci tot atâtea goluri câte adunase în precedentele 10 runde. Juniorii de 2000 și 2001 aflați în acest sezon la debutul divizionar la nivel de seniori pornesc returul de pe penultimul loc, printr-un meci acasă cu ”satelitul” de pe locul secund al lui CS U Craiova SA, programat vineri 2 martie de la ora 15. De fapt, partidele de pe teren propriu juniorii le desfăşoară pe terenul LPS Banatul Timişoara.

Antrenorii Cristian Petcu şi Ionuţ Vucea au la dispoziţie un lot de 20 de jucători: Ştefan Dobre şi Adrian Pădure – portari; Dragoş Coroiu, Raul Popa, Darius Tiereanu, Marius Şimăndan, Patrik Peter, Adrian Stoianovici, Denis Casian, Călin Jurj, Florin Burghele, Vlad Chera, Alexandru Goia, Mihai Gîdea, Mihail Bănceanu, Marius Filip, Fabio Trip, Roberto Baltariu, Ştefan Kovari şi Răzvan Piţigoi.

În fine, CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic va fi vineri de la ora 15 prima gazdă a unui duel direct timișean în retur, la Jimbolia, cu nou-promovata din Ghiroda, învingătoare în meciul tur din 26 august cu 4-0, dată din care astăzi se împlinește exact o jumătate de an.

”Lanterna roșie” cu un singur punct adjudecat în tur, în antepenultima etapă, 1-1 acasă cu cei din Giarmata pe 17 noiembrie, pierzând în schimb nu mai puțin de 16 la ”masa verde”, demarează sezonul de primăvară cu noi antrenori la timonă, principalul Sorin Gheju venind din postura de tehnician campion de toamnă în ”D” Timiș cu cei din Șag iar secundul Alin Crişanov, totodată și jucător, după apariții în tur în Liga 2, pentru ASU Politehnica. Cei 2 au la dispoziţie următorii jucători, cu speranța de a evita cât mai mult numeroasele situații din tur, cu excepția a doar două, în care ex-dubla vicecampioană a seriei a încasat cel puțin 3 goluri într-un meci: Daniel Radu, Cătălin Costoaie şi Sebastian Micu – portari; Raul Chivăran, Daniel Cioată, Alexandru Catrici, Alexandru Ciobanu, Alexandru Braşoveanu, Alin Petrovici, Adrian Gheorgheoiu, Ionuţ Miculete, Mihai Gaşpar, Marcel Coltiş, Andrei Hotca, Denis Vaştag, Carlos Ardeleanu, Robert Anton, Kawagoe Takenori, Tchana Nkomi, Elvis Alexander și Ndongo Melingui Bienvenu.

Clasamentul după tur și programul etapei a XVI-a, pe coloana datelor tehnice. În cea de-a doua rundă din retur, pe 9-10 martie, timișenele vor juca după cum urmează: ACS Ghiroda – Centrul Național de Pregătire Timișoara, CS Millenium Giarmata – AFC Hermannstadt 2, CSM Școlar Reșița – CS Nuova Mama Mia și CS U Craiova SA 2 – CSM Lugoj.

 

 

The post Liga 3: loturi cu noutăți. CSM Lugoj, ACS Ghiroda, Giarmata, CNP Timișoara și Mama Mia, cu antrenori noi, înainte de retur appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*