Liga a IV-a Arad rămâne în 9 echipe: Glogovăț, Beliu și Pâncota au spus pas în condițiile nemodificării protocolului! Zăbrani – Curtici, șocul primei etape!

Chiar dacă și-a pierdut din competitoare, Liga 4-a Arad nu dorește să mai rateze un start. Astăzi, la ședința organizată de Asociația Județeană de Fotbal, CS Glogovăț, CS Beliu și Podgoria Pâncota au anunțat că nu sunt în măsură să acopere cheltuielile cu testările PCR, care au rămas în vigoare inclusiv la nivelul fotbalului amator și promit să revină în competiție la toamnă.

Prin urmare, mini-campionatul din această primăvară va pleca la drum în 9 echipe, pe 27 martie, împerecherea pentru prima etapă fiind:

Victoria Felnac – CS Ineu

Victoria Zăbrani – Frontiera Curtici

Păulișana Păuliș – Unirea Sântana

Șoimii Șimand – UTA II

CS Socodor stă

Din informațiile noastre, competitoarele au calculat că vor fi necesare patru testări pentru a acoperi tot programul competițional (8 etape), în acest sens introducându-se și o „intermediară”. Totodată, cheltuielile cu testarea arbitrilor va fi suportată de cluburile participante.

0
0

Articolul Liga a IV-a Arad rămâne în 9 echipe: Glogovăț, Beliu și Pâncota au spus pas în condițiile nemodificării protocolului! Zăbrani – Curtici, șocul primei etape! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*