Liga de Junioare U15: FCSB, învingătoare în primul meci din istorie cu Dinamo la fotbal feminin

Sâmbătă, 30 mai, a avut loc a doua etapă din Liga de Junioare U15, care a consemnat prima întâlnire din istorie dintre echipele feminine ale rivalelor FCSB și Dinamo.

Echipa FCSB-ului, condusă de antrenorii Simina Podgoreanu și Daniel Grigore a câștigat cu 6-2 confruntarea cu Dinamo, disputată la Baza Sportivă FCSB. Pentru echipa roș-albastră au înscris două jucătoare, ambele reușind câte un hat-trick: Mardari (15, 40, 57) și Baiguș (20, 50, 65). De partea cealaltă, Dinamo a punctat prin Rania, autoare a unei duble (10, 30).

“În primul rând, vreau să felicit aceste fete minunate, sunt mândră de ele și mulțumită de felul în care s-au dăruit pe teren! Toate fetele au intrat cu emoții, datorate acestei perioade lungi de pauză, dar mai ales că pentru multe dintre ele acesta a fost primul meci oficial important la care participă, prima competiție sub sigla FCSB-ului. Acest lucru le-a ambiționat, și cu toate că au început meciul puțin temătoare, ascultând indicatiile primite de la antrenori, au demonstrat că încrederea și unitatea echipei le pot îndrepta spre victorie.

Urmează meciuri la fel de grele ca cel de astăzi, dar prin pregătirea constantă și bine pusă la punct din vedere tehnic si tactic, sunt convinsă că vom obține rezultate bune.

Felicitări fetelor pentru victoria de azi!”, a declarat Simona Podgoreanu, după victoria obținută în meciul cu Dinamo.

U Olimpia Cluj, aproape de calificarea la turneul final

În etapa a doua a Seriei 2, Universitatea Olimpia Cluj a câștigat categoric, scor 19-0, derby-ul cu CFR Cluj și este ca și calificată în faza următoarea a competiției. În prima etapă, U Olimpia Cluj a remizat cu Asociația Club Sportiv Daliana, scor 2-2, iar pe 27 mai a disputat și meciul din etapa a treia, impunându-se cu 1-0 în deplasarea de la ACS Fotbal Feminin Baia Mare.

Asociația Club Sportiv Daliana, învingătoare cu 4-0 contra ACS Fotbal Feminin Baia Mare, ocupă locul al doilea în clasament, cu 4 puncte. În ultima etapă, Daliana va juca în deplasare cu CFR Cluj.

Orizontul Tifești, lider în Seria 3

În etapa a doua a debutat în competiție și echipa Academicii Clinceni, care a terminat la egalitate disputa cu FC Viitorul Constanța, scor 1-1, din Seria 3.

Liderul Seriei 3 este Orizontul Tifești, formație care are două victorii în primele două etape. După succesul din prima rundă cu FC Voluntari, scor 2-1, Orizontul Tifești a învins-o și pe ACS Activ Slobozia, scor 4-3.

Încă o victorie pentru Dream Team București

În Seria 4, Dream Team București a obținut al doilea succes consecutiv în Liga de Junioare U15, după ce a învins-o și pe Chindia Târgoviște, scor 4-0. Golurile victoriei au fost marcate de Carla Stoian, autoarea unei duble, Nina Assens și Maria Cristea.

AFC Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș, la egalitate de puncte în Seria 5

În seria 5, AFC Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș au încheiat la egalitate, scor 4-4. Gaz Metan a fost extrem de aproape să bifeze a doua victorie la rând, dar gazdele au egalat la ultima fază a meciului, profitând și de faptul că medieșencele au evoluat în inferioritate numerică în ultimul sfert de oră.

Pentru AFC Hermannstadt au marcat Roxana Mărgărit (dublă), Adina Opriș și Maria Baila. De partea cealaltă, pentru echipa oaspete au punctat Patricia Șerban, autoarea unui hat-trick, și Andreea Socobean.

AFC Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș sunt la egalitate de puncte după primele două etape, fiecare cu câte patru puncte, însă echipa din Sibiu ocupă prima poziție în clasament grație golaverajului superior.

Tot în Seria 5, ACS Colțea 1920 Brașov a înregistrat prima victorie în Liga de Junioare U15, după ce a învins-o în etapa a doua pe ACS Academia de Fotbal și Tenis Măgura, scor 3-0. CS Academia Măgura are două înfrângeri în tot atâtea meciuri jucate până acum, în prima etapă fiind învinsă de Gaz Metan Mediaș cu 3-1.

Universitatea Craiova și FC Argeș, punctaj maxim după primele două etape din Seria 6

În Seria 6, Universitatea Craiova și ACS Campionii Fotbal Cluj Argeș au obținut a doua victorie la rând și au punctaj maxim după primele două runde. Oltencele s-au impus cu 8-1 pe teren propriu împotriva celor de la UTA Arad, în timp ce ACS Campionii Fotbal Cluj Argeș a câștigat în deplasare cu Juventus Timișoara, scor 5-1.

AFC Botoșani, a doua victorie la rând

În Seria 7, sâmbătă s-a jucat un meci din etapa a cincea, AFC Botoșani învingând-o la limită pe Politehnica Iași, scor 1-0. Unicul gol al victoriei a fost semnat de Melisa Siminiceanu.

În această serie s-au mai disputat până acum două meciuri: CSM Pașcani – Vulpițele Galbene Roman, scor 0-11 (etapa 3, 25 mai) și AFC Botoșani – CSM Pașcani, scor 6-0 (etapa 4, 27 mai).

În Seria 1 nu s-a jucat niciun meci până în acest moment. Marți, 1 iunie, se vor disputa meciurile din etapa a doua: ACS Sepsi Sfântu Gheorghe – Vasas Femina Odorhei (ora 17:00) și CSM Târgu Mureș – AFC Csikszereda Miercurea Ciuc (ora 17:00).

Rezultatele etapei a doua din Liga de Junioare U15:

Clasamente:

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*