Limitele maxime ale hidrogenului sulfurat în aer au fost depăşite, la Băicoi, în patru zile, de 59 de ori !

Locuitorii orașului – mobilizaţi pe Facebook pentru un protest pașnic

F.T.

Aseară, în jurul orei 17, aproximativ o sută de persoane erau așteptate să protesteze pașnic în Băicoi, în zona Cartierului Țintea, zona Valea lui Dan, “ împotriva otrăvirii populaţiei orașului cu hidrogen sulfurat, provenit în urma activității de depozitare a deșeurilor “nepericuloase” desfășurată de societatae Vitalia” (comunicat de presă Asociația Eco Natura Băicoi).
Ieri, chiar primarul orașului, Marius Constantin, ne-a confirmat faptul că va fi alături de persoanele participante la demonstrația pașnică împotriva poluării, confirmându-ne, totodată, că, într-adevăr, ca urmare a măsurătorilor efectuate la mijlocul acestei luni, în Cartierul Țintea s-au înregistrat zeci de depășiri ale limitelor maxime admisibile de hidrogen sulfurat. În plus, interlocutorul nostru ne-a mai precizat că a reclamat acest lucru la autoritățile competente, care, până în prezent, doar au dat amenzi.
De asemenea, ne-a precizat că, pe mai departe, se intenționează continuarea unor astel de proteste, până la rezolvarea problemei.
În legătură cu poluarea cu hidrogen sulfurat din Băicoi, Asociația Eco Natura a postat pe Facebook, sub titlul “Poluarea din Băicoi, confirmată de măsurătorile APM! Așa nu se mai poate !”, următorul apel:
”Mesaj pentru acțiune urgentă către: Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, Direcţia de Sănătate Publică Prahova și Primăria Băicoi:
Se dovedește că reclamațiile locuitorilor din Băicoi cu privire la prezența în atmosferă a substanțelor toxice pentru sănătatea oamenilor au fost mai mult decât justificate! În baza măsurătorilor efectuate în perioada 12 – 16 septembrie 2018, în zona Cartierului Țintea (str. Independenței nr. 366) de către Agenţia de Protecţia Mediului Prahova cu Sistemul mobil nr.1 (ST1) (ocazie cu care dorim să mulțumim pentru punerea la dispoziţie a laboratorului mobil), s-au înregistrat 59 de depășiri, în patru zile, ale limitelor maxime admisibile pentru hidrogen sulfurat. Cel mai grav este faptul că măsurătorile înregistrate evidențiază depășiri de peste 10 ori ale valorilor maxime admisibile, lucru ce poate conduce la afectarea severă a sănătăţii populaţiei din zonă!!! Totodata, valorile medii zilnice de expunere la H2S au fost depăşite, în toate cele 4 zile, de aproximativ două ori faţă de limita maximă admisibilă! Au fost înregistrate fluctuații și în cazul Benzenului și al Toluenului.
Pe această cale, Asociaţia Eco Natura Comunităţii Băicoi solicită intervenția de urgență a Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, precum și a Direcției de Sănătate Publică, astfel încât să se dispună imediat stoparea activităţilor economice desfăşurate în zona Valea lui Dan, până la remedierea cauzelor ce au condus la această poluare majoră a aerului”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*