Linie de fracţie – fractură de naţie

Florin Tănăsescu

 

Să-mi stea inima-n loc, zău aşa ! Mergeam lelea pe stradă. Am întors capul după o piţipoancă. Pedala pe saboţi de parcă mergea la praşilă. Când…

Când, dintr-un canal mi-a sărit cineva în faţă.
– Să trăiţi! Sluga! Prostul companiei. Trăiesc în subsoluri. În certificatul de naştere scrie: „numitorul”. Cu „n” mic. Aşa au hotărât domnii Numărători. V-am speriat?
– Se sperie gândul de aroganţa Numărătorilor.
– Sau de frustrarea lor, domnu’!
M-am enervat. Îmi venea să-i dau cu ceva în cap. Să-i mut o falcă. Mă uitam la el cu o ură… Cu o ură pe care o pot aduna doar Numărătorii lumii ăsteia. Şi-ai ţării.
– Mă! Dacă îmi mai zici domnu, mătur cu tine strada!
– Am înţeles. Vii să-ţi arăt ceva? Vii să vezi lumea numitorilor? Universul pe care nu l-au înţeles Numărătorii…
Am coborât. Eram în subteranele/catacombele unei alte lumi. Poate ale Parisului. Poate, de ce nu?, ale unei ţări care avea şi un parfum din trecut.
Turnul Eiffel era sub formă de stalactită. Atârna de tavan şi Coloana Infinitului. Mi s-a tăiat respiraţia.
– Ia loc! Uite, sunt locuri libere la Masa Tăcerii. Ia loc, să te aduni!
M-am aşezat. Încet, încet, lângă mine au venit toţi numitorii de sub fracţia unui neam. Erau oameni de treabă. Ca mai toţi oamenii lumii ăsteia. Oameni trecuţi la numitor.
– Poţi suporta normalitatea?
– Sper că da…
– Vino cu mine!
M-am dus. L-am văzut pe Enescu bolnav, întins în pat. La căpătâiul lui stătea… Nu, nu câinele care a urlat la moarte lui şi i-a ţinut lumânarea. Era o numitoare care răsfoia o carte: „Sărutul dat leprosului”. Mai într-un colţ, Cioran. Mofluz. „Citea «Omul revoltat»!”, veţi spune. Nu, „Numitorii resemnaţi”. Şi înjura.
Apare şi Caragiale. Foarte sobru. „A făcut mişto de tine!”, gândiţi. Nu. M-a privit cu milă. Şi mi-a zis: „Străine, nimic n-aţi învăţat. Ştiţi doar să vă uitaţi după piţipoance care nici măcar la praşilă nu merg. Ajung în Guvern”.
Brâncuşi… „«Sculpta!», vă amăgiţi voi”. Aiurea! Bea şi plângea de dorul Mariei Tănase. De dorul unei Românii normale.
– „Aşa ceva nu există !”, bombăne ursuzul Marin Preda. Da, era şi el acolo, la…
„La «Întâlnirea dintre pământuri»” îmi spune cineva să scriu.
Nu, nu acolo. Era sub linia de fracţie care împarte lumea. Ţara ruptă în două. Deasupra, Numărătorii. Sub linia de fracţie, indexaţii ţării, numitorii. N-am mai rezistat.
– Numitorule, poţi să mă scoţi de-aici, din lumea asta normală?
Am ieşit. Merg lelea pe stradă. Întorc capul după o altă piţipoancă. Intru într-un stâlp. Îmi sparg capul. Văd o alta. Cad pe caldarâm. Cineva sună la SMURD.
Aud ca prin vis: „Cu el se mai poate face ceva. Cu ţara, mai nimic. Are o adâncă linie de fracţie”.
Ruptură de naţie…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*