Lipova face puncte, dar așteaptă și golurile atacanților poate chiar la meciul cu Dumbrăvița! Ardelean: „Sper să marchez cât mai repede, să-mi ajut echipa”

Lipova a „tratat” eșecul cu Periamul de acasă cu două victorii externe cu același scor, 0-1,  cu ACS Poli și Progresul Pecica. Derby-ul de sâmbăta trecută a fost decis de „închizătorul” David Pop, după ce la Timișoara înscrisese un alt mijlocaș, Vlad Filimon.

Așadar, atacul a rămas puțin dator, Paulevici, Trabalka sau Ardelean neînscriind în acest an pentru „șoimi”. Băimăreanul Răzvan Ardelean (25 de ani) chiar a prins primul său tricou de titular la Pecica și a avut și o ocazie destul de bună, dar Aldan l-a blocat exact când se pregătea să reia spre poartă, în debutul reprizei secunde. „Mi-a luat un pic de timp să mă adaptez după un an de inactivitate, dar mi-am intrat în ritm după primele două etape și am primit încredere de la domnul antrenor. Cred că am făcut un meci bun, am avut și o ocazie mare, singur cu portarul, dacă aș fi marcat, era și mai bine. Este destul de frumos la Arad, m-am obișnuit cu orașul, iar colectivul celor de la Șoimii este frumos, m-au primit bine. Suntem o echipă muncitoare, tânără, sunt mulți juniori buni. Formăm un grup unit care tragem la aceeași căruță și vrem să ne atimgem obiectivul, calificarea la baraj. Personal, dau tot ce este mai bun din mine, vreau să fac un pas mai sus cât de curând posibil, poate chiar cu Șoimii, de ce, nu? Ca și condiții, aici sunt chiar un pic mai bune decât am avut eu la Baia Mare, în Liga a 2-a. De la colectiv, la antrenori, preparatori și bineînțeles conducere, totul este profesionist”, spune mijlocașul de bandă al Lipovei, folosit în avanposturi de Flavius Sabău. Ardelean a jucat inclusiv în eșalonul secund cu FC Baia Mare, după care, timp de doi ani și jumătate, a evoluat în Italia, în eșalonul patru, pentru Citta de Rivoli. Revenind acasă, a fost legitimat la Șomcuta, în Liga 4-a Maramureș, însă cum întrecerea nu a mai început a ajuns la Lipova.

Fiindcă Trabalka încă acuză o problemă medicală, Ardelean are șanse mari să fie titular și vineri, contra celor de la Dumbrăvița. „Încă nu sțiu mare lucru despre echipa pe care o înfruntăm peste două zile, dar vom primi  informații actualizate, ca de fiecare dată. Ceea ce am auzit este că au și ei pretenții, ocupă locul 4, e clar că vom avea un meci greu. Sunt multe orgolii între echipele din Arad și cele din Timiș, similar cu ce am trăit eu în zona Maramureș – Satu Mare. Vrem victoria, vrem să continuăm seria pozitivă. Iar eu îmi doresc să joc cât mai mult și sper să vină și primul meu gol, să-mi ajut, astfel, echipa”, a mai punctat Ardelean.

După două succese la rând în campionat, Dumbrăvița a clacat pe teren propriu cu Periamul, echipa ce a câștigat și în urmă cu trei săptămâni pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, acolo unde, vineri, Lipova o așteaptă cu săbiile pe masă pe trupa lui Florin Bătrânu. În tur, când pe banca „alb-verzilor” activa Sorin Bălu, Lipova s-a impus cu 2-1, reușita victoriei venind în cel de-al doilea minut de prelungire din piciorul lui Bercu.

Formații probabile:

Lipova: Iliescu – Nagy, Polgar, A. Popa, Prună – Trip, Gherasim, D. Pop, Filimon – Paulevici, Ardelean.

Dumbrăvița: Popeț – Morariu, Telescu, Podină, Pașcu – David, Udrea – R. Rus, Făgărășanu, Ad. Ștefan – Mura.

FOTO: Costel Șerban

0
0

Articolul Lipova face puncte, dar așteaptă și golurile atacanților poate chiar la meciul cu Dumbrăvița! Ardelean: „Sper să marchez cât mai repede, să-mi ajut echipa” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*