Lipova termină pe primul loc, dar Sabău va analiza motivele evoluției mai puțin reușite! Arbănaș speră ca Ezerișul să se salveze la baraj

Chiar dacă locul 1 nu era în pericol atâta timp cât Crișul a pierdut la Dumbrăvița, Șoimii Lipova nu ar fi făcut o figură prea frumoasă dacă nu trecea pe teren propriu de penultima clasată. În cele din urmă, lucrurile au fost puse la punct de golul lui Pop, din minutul 87. Scorul pauzei a fost stabilit de Paulevici, însă cei de la Progresul Ezeriș au egalat la reluare, prin Lolea și a mai avut două-trei ocazii importante.

Sabău:Am încercat să jucăm fotbalul nostru, doar că azi nu prea ne-a ieșit

La 2-1 cu cărășenii, lipovanii termină la 5 puncte peste conjudețenii de pe malul Crișului Alb. „Ne-au prins un pic descoperiți din punct de vedere al lotului și a trebuit să fac niște improvizații în față. Una peste alta, am încercat să jucăm fotbalul nostru, doar că azi nu prea ne-a ieșit. Nu știm din ce motive sau, mă rog, o să analizăm aceste motive. Nu a fost chiar foarte bine nici din punct de vedere fizic. Am avut foarte mulți jucători sufocați de schimbarea de temperatură ce ne-a afectat puțin și din punct de vedere fizic și s-a văzut și în ritmul jocului. Eu sunt convins că pe cei de la Crișul i-au afectat în primul și în primul rând moral eșecul organizatoric. Sunt convins că echipa a suferit, nu e ușor să treci peste o astfel de problemă. Eu mu pot decât să mă bucur că de când sunt la Lipova nu am avut nicio problemă organizatorică și felicit conducerea clubului”, a spus antrenorul Flavius Sabău la finele disputei cu Ezerișul.

Arbănaș: „Am jucat de la egal la egal cu campioana, păcat că am pierdut”

Chiar dacă au luat la „masa verde” punctele cu fostul lider, Crișul Chișineu Criș, „gugulanii” de la Ezeriș nu mai puteau evita penultimul loc din clasament, respectiv prezența la barajul de menținere în Liga 3-a. Chiar și așa, Progresul a oferit i-a oferit replică tăioasă campioanei și a fost la puține minute de un rezultat pozitiv. „Am venit să jucăm fotbal, le-am și spus că nu avem ce pierde. Avem o echipă tânără, majoritatea au debutat în sezonul acesta în Liga a 3-a, avem mulți juniori. Am venit să demonstrăm un fotbal bun și dacă se poate să și câștigăm. Le-am spus să se bucure de terenul foarte bun pe care joacă Lipova și eu zic că am făcut un meci bun, e păcat că am pierdut. Îmi pare rău pentru acești tineri că am cedat în minutul 87 dintr-o fază fixă. Anterior am avut ocazii, dar ăsta e fotbalul. Sunt mulțumit și de joc și de băieți. Una peste alta, a fost un joc bun pentru Liga a 3-a, antrenant, cu multe ocazii și de o parte și de partea cealaltă. Felicit băieții mei pentru că s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele, cel puțin, nu a contat clasamentul și punctele care le avem. Ieșim cu capul sus, cu atât mai mult cu cât consider că locul nostru nu este poziția 9 din 10. Din păcate, în ultimele meciuri am pierdut foarte ușor, dar astăzi am jucat de la egal la egal cu campioana. Chiar îi felicit pe această pe cale pe cei de la Lipova și le doresc succes la baraj. Noi ne pregătim de un alt baraj, cel pentru menținerea în Liga 3-a. E o șansă mare pentru noi, suntem conștienți că sunt echipe Liga a 4-a care pot să pună probleme. Totul depinde de noi, să ne antrenăm bine, să fim pregătiți mental și fizic și sper să trecem cu brio de baraj în Liga a 3-a și anul viitor să arătăm mult mai bine”, a precizat Dorian Arbănaș, antrenorul formație din județul Caraș-Severin.

0
0

Articolul Lipova termină pe primul loc, dar Sabău va analiza motivele evoluției mai puțin reușite! Arbănaș speră ca Ezerișul să se salveze la baraj apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*