Lipova – U. Craiova 1948, o primă bătălie pe frontul promovării în Liga 2-a: „Din fericire nu vor juca bugetele, ci va conta caracterul și atitudinea fotbaliștilor!”

Perioada de pregătire ia sfârșit și pentru divizionarele terțe odată cu primele meciuri pe puncte ale stagiunii. Caravana celor cinci serii pleacă la drum în acest weekend, Aradul prezentând la start nu mai puțin de cinci echipe. Din postura de vicecampioană e ediției precedente de campionat, Șoimii Lipova este cea mai bine cotată dintre ele, deși a pierdut/cedat câțiva fotbaliști importanți, precum Poiană, Calvin, Vasiu sau Trabalka. Au și venit fotbaliști importanți, precum Polgar, Dolga, Vlad sau Prună, iar în poartă s-a schimbat total garda, Iliescu și Pădure, pentru Filip și Jianu.

Sorții au vrut ca Lipova să încheie seria de partide de pe teren propriu în stagiunea precedentă în compania echipei promovate în Liga 2-a, iar acum să o înceapă pe cea din nou campionat cu favorita numărul unu la accederea în eșalonul superior, U. Craiova 1948. Din păcate pentru „șoimi”,  noua arenă din Lipova nu e gata, așa că „exilul” la Pâncota va continua cel puțin până la primăvară. Ceea ce se va întâmpla vineri, începând cu ora 18, e greu de prevăzut, mai ales că niciuna dintre combatante nu și-au încălzit „motoarele” în Cupă.

Nici noi și probabil nici Craiova nu am fi vrut să jucăm chiar în prima etapă, dar asta este. Sper să ne ridicăm la nivelul echipei cu un buget de 1 milion de euro, care își dorește să joace, într-o zi, din nou, în primul eșalon al fotbalului românesc. Față de campionatul trecut, ca și grup, ca și echipă, cred că suntem mai buni, mai omogeni și mai experimentați.

Jucătorii noi care au venit s-au integrat imediat, sunt fotbaliști care au confirmat recent, chiar în campionatul trecut, deci nu se pune problema că au nevoie de timp pentru a ajunge la o anumită formă sportivă. Bilanțul meciurilor amicale a fost unul pozitiv, am crescut de la săptămână la săptămână, așa că așteptăm cu interes prima partidă oficială a acestui sezon. Fără îndoială, va fi un început dificil, mai ales că după Craiova urmează să jucăm cu UTA în Cupă, iar apoi avem o deplasare la Horezu, echipă ce a terminat campionatul trecut pe locul 3, chiar după Craiova, în seria a treia.

Este important să începem cu un rezultat pozitiv, ne dorim victoria, ca și în orice meci pe care îl vom juca. Presiunea este la adversar, ei au eșuat anul trecut în tentativa de promovare și acum ar vrea să își îndeplinească obiectivul. Să-i vedem cum se vor descurca în compania echipelor din vest. Echipa tehnică și jucătorii noștri vor fi conectați la cerințele unui asemenea meci, s-au închis și cicatricile de la dezamăgirea trăită cu Reșița, vrem să arătăm care este adevărata față a noastră.

Dacă vom juca așa cum am făcut-o în meciurile de pregătire, eu sunt optimist. Pe teren intră doar 11 jucători, nu mai contează nimic, nici bugetele, nici salariile, doar valoarea și caracterul fotbaliștilor, atitudinea și dăruirea de care vor da dovadă. Și eu cred că la aceste capitole suntem superior”, susține președintele „șoimilor”, care a dorit să clarifice și chestiunea transferului golgheterului Kevin Trabalka la adversarul de vineri, cu doau două zile înainte de partida directă:  „Se speculează mult că, dacă am vândut un jucător, ne-am vândut și onoarea și vom juca pentru Craiova. Vreau să fie foarte clar pentru toată lumea, Lipova este club serios care joacă toate meciurile pe teren, orice bârfe sunt total lipsite de sens și ne jignesc munca și seriozitatea cu care ne pregătim. Suntem șoimi pe teren, capre nu vom fi niciodată!”

Bineînțeles, delegația craioveană va veni de joi la Arad, dornică să ia primele puncte stagionale. Orice alt rezultat ar fi considerat unul negativ de pretențiosul patron, Adrian Mititelu, dar și de antrenorul său, Eugen Trică. Portarul Bodea (ex. UTA, Cermei și din nou UTA), fundașul Suciu (ex. Pîncota și Sebiș), mijlocașul Tănase (ex. UTA și Cermei) și, bineînțeles, fostul golgheter lipova Trabalka sunt fotbaliștii în „alb-albastru” care au evoluat și pentru formații din județul Arad.

Nu contează adversarul din prima etapă, asta este tragerea la sorți, o respectăm și jucăm, oricum trebuie să întâlnim toate echipele din serie. Consider că în această vară ne-am întărit, pe lângă banca tehnică bună am adus și câțiva jucători de valoare și cred că avem un lot mult mai puternic decât anul trecut și ne vom îndeplini obiectivul. Vom avea alături, ca la fiecare meci, un grup important de suporteri. Acesta este spiritul Craiovei, indiferent de eșalon,  suporterii sunt acolo unde le e locul, lângă echipă. Nu vor crea probleme, din contră, vor asigura un fond sonor frumos, își vor încuraja echipa și cred că, astfel, și jucătorii de pe teren se vor simți fotbaliști, chiar la Liga 3-a. Sperăm la un meci frumos, de calitate, ca să placă spectatorilor și telespectatorilor, iar la final, noi să fim cei care ne bucurăm de victorie”, a punctat și preşedintele FC U Craiova, Marcel Pușcaș.

Într-adevăr, meciul de vineri se va transmite cu 4 camere, iar în județul nostru se va vedea pe TV Arad. În plus, gazdele se așteaptă la 100-150 de suporteri olteni, Jandarmeria fiind mobilizată și ea în acest sens. „Am pregătit bine din punct de vedere organizatoric acest meci, va veni de la Craiova o delegație importantă, plus o galerie de 100 sau și peste. Se știe că la acest capitol oltenii stau foarte bine, au suporteri la toate deplasările. Partida va fi transmisă de TV Arad, care va beneficia și de ajutorul clubului craiovean pentru a face o transmisie de calitate, cu patru camere, dar comentator din partea lor. S-au mai montat scaune la tribuna din Pîncota, terenul este în stare bună, va fi tuns bine, udat, vor fi toate condițiile pentru un astfel de meci. Așa că îmi permit să chem toți microbiștii, pe lipovanii noștri, dar și pe toți cei din județ, să vină să vadă un meci de fotbal de calitate. Aș îndrăzni să sper la un spectacol”, a mai precizat Pop.

Formații probabile:

Lipova: Iliescu – Polgar, Bercu, Dolga, Filimon – Istrate, Prună, M. Popa, D. Rusu – Sulea, Banyoi.

Craiova: Bodea – Negru, Dănănae, Suciu, Luică – Tănase, Pop – Stoenac, Codoban, Zimța – Trabalka.

0
0

Articolul Lipova – U. Craiova 1948, o primă bătălie pe frontul promovării în Liga 2-a: „Din fericire nu vor juca bugetele, ci va conta caracterul și atitudinea fotbaliștilor!” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*