LIVE VIDEO: Sănătatea Cluj-Unirea Dej, miercuri, ora 16:30, la Jucu. Duel în Cupa României pentru cele două rivale

Sănătatea Cluj şi Unirea Dej încep miercuri noul sezon cu un meci în Cupa României.

Cele două formaţii se întâlnesc la Jucu, pe noul teren propriu al Sănătăţii din acest campionat.

„Viruşii” joacă în competiţia favorită, dar nu sunt prea încrezători înaintea acestui meci.

„Nu am făcut niciun amical pentru că nu ne-a permis pandemia. Nu am reuşit să facem nici cea mai bună pregătire, aşa că prea mari aşteptări nu avem la început de sezon, decât să ne mobilizăm de la etapă la etapă şi apoi vedem cum arătăm după primele patru etape. Atunci vom face o analiză. În schimb, am făcut un parteneriat cu LPS Cluj şi am întinerit echipa cu nişte transferuri”, a declarat managerul clujenilor, Marius Semeniuc.

„Viruşii” i-au adus, printre alţii, pe Rareş Urcan, Marcu Iancu şi Casian Câmpean, dar l-au pierdut pe Dan Roman, care s-a retras. Cum va arăta Sănătatea Cluj miercuri, dar şi dacă Unirea Dej confirmă forma bună din amicale vom afla de la 16:30, în direct pe CJSport.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*