Locuinţe pentru medici, în apropierea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti

V. Stoica

Medicii care participă la concursurile organizate de Spitalul Județean de Urgență și nu sunt din Ploiești sau din împrejurimi vor avea posibilitatea să obțină locuință de serviciu de la Consiliul Județean Prahova.
Ieri, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a anunțat că a demarat discuțiile pentru ca Agenția Națională pentru Locuințe să susțină construirea unui complex de locuințe destinate cadrelor medicale care își desfășoară activitatea în spitalele aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova.
„Avem în proiect o variantă de susținere a medicilor care doresc să profeseze la Ploiești: construirea de locuințe destinate specialiștilor, care să vină în completarea creșterii salariilor și asigurării unor condiții mai bune în activitatea medicală, prin achiziționarea de aparatură performantă.
Cu sprijinul Agenției Naționale pentru Locuințe și în colaborare cu Primăria Blejoi, am demarat proiectul de realizare a locuințelor destinate specialiștilor din domeniul sanitar, în cadrul programului guvernamental care vine în sprijinul medicilor. Am purtat astăzi (n.n. – ieri) discuții cu Andrei Țurcanu, directorul general al ANL, și cu
Adrian Dumitru, primarul comunei Blejoi, localitatea care va asigura suprafața de teren necesară pentru demararea proiectului. Astfel, a fost identificat un teren de circa 5000 de metri pătrați, pe raza comunei Blejoi, în apropiere de Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde, cu ajutorul Agenției Naționale pentru Locuințe, urmează să se construiască un imobil cu 30 de apartamente cu câte două camere, de care să beneficieze medicii specialiști din spitalele aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova”, a anunțat ieri șeful administrației județene.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*