Londra a strâns un miliard de dolari pentru distribuirea vaccinurilor în țările în curs de dezvoltare

Regatul Unit a colectat de la aliaţii săi un miliard de dolari (820 de milioane de euro) pentru a ajuta „ţările vulnerabile” să aibă acces la vaccinurile contra noului coronavirus, a anunţat ieri Ministerul de Externe înaintea unei vizite virtuale a secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, la Londra, notează AFP, citată de Agerpres. Această sumă strânsă în special de la Canada, Germania şi Japonia, adăugată celor 548 de milioane de lire (608 milioane de euro) din partea Londrei – care a promis să verse o liră pentru fiecare patru dolari colectaţi -, „va permite distribuirea în acest an a unui miliard de doze de vaccinuri contra coronavirusului în 92 de ţări în curs de dezvoltare”, a precizat ministerul într-un comunicat. „Nu vom fi la adăpost de acest virus până când nu vom fi toţi la adăpost, din acest motiv ne concentrăm asupra unei soluţii mondiale la o problemă mondială”, a declarat ministrul britanic de externe, Dominic Raab. „Este firesc ca, la împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Naţiunilor Unite, Regatul Unit să fi luat iniţiativa împreună cu aliaţii săi de a pune la dispoziţia ţărilor vulnerabile un miliard de doze de vaccin împotriva coronavirusului”, a adăugat el. Acest anunţ a fost făcut în prima zi a unei vizite virtuale de trei zile în Regatul Unit a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru a participa, ieri, la un eveniment ce marchează a 75-a aniversare a primei sesiuni a Adunării Generale a organizaţiei, care a avut loc în Central Hall din Westminster.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*