Lucian Ghiulai revine pe Bega, secund al lui Pero Milosevic

Vacanța estivală e pe terminate la echipa de handbal masculin SCM Politehnica Timișoara, deținătoarea Cupei României. Reunirea este programată joi, 18 iulie, la ora 18, însă deocamdată locul reunirii nu e stabilit, deoarece lucrările de refacere a parchetului la sala Constantin Jude nu au fost finalizate. Față de sezonul precedent, staff-ul tehnic al formației bănățene îl va avea ca antrenor secund pe Lucian Ghiulai.

Ghiulai revine în orașul de pe Bega după ce în ediția 2017-2018 a condus de pe margine echipa feminină SCM Timișoara, în liga a doua. ”Nu mă așteptam la o revenire atât de rapidă la Timișoara, mai ales că echipa de băieți e în ascensiune. M-a surprins plăcut dorința lui Pero Milosevic de a colabora. Va fi un sezon cu o presiune suplimentară, în care suntem obligați să facem mai mult decât în ediția anterioară. E important startul de campionat pentru a fi tot între echipele ce-și propun câștigarea de trofee” a spus Lucian Ghiulai, actual antrenor secund și fost portar la Politehnica Timișoara.

Juniorii, campioni naționali în luna mai, la Târgu Mureș, se vor reuni și ei în viitorul apropiat, mai precis în 29 iulie. Atilla Horvath devine coordonatorul centrului de copii și juniori al Politehnicii. Clubul timișorean își propune să se dezvolte pe planul juvenil, cu mai multe grupe, la ora actuală fiind înregistrați aproximativ 100 de copii, pe care clubul bănățean îi va repartiza la grupele de baby-handbal si mini handbal. Staff-ul tehnic va mai avea din această vară un antrenor – Alexandru Nae – cu activități precedente la cluburi din capitală și împrejurimi, mai precis la CS Balotești, CSS 2 București și CSM București. Tehnicianul va fi și ”secund” la CNOPJ Timișoara. Întreaga activitate de copii și juniori va fi coordonată de team-managerul Sorin Șipoș, președintele Academiei de Handbal Timișoara, care are deja experiența câtorva ani la acest nivel de vârstă.

”La seniori, trebuie să menționăm că a fost dorința antrenorului Pero Milosevic de a colabora cu Lucian Ghiulai; clubul a fost de acord, mai ales că fostul portar al Politehnicii urmează în prezent cursurile Master Coach, necesare în Cupa EHF. La juniori, dorim să punem accent pe creșterea juniorilor, strategia clubului în acest sens fiind încununată în această primăvară, cu cucerirea titlului de campionă națională sub îndrumarea prof. antrenor Atilla Horvath care va ocupa funcția de coordonator centru de copii și juniori, astfel încât, în viitorul apropiat Politehnica ar putea ajunge să aibă în lot 80-90% jucători locali. În acest sens clubul i-a propus domnului Sorin Șipoș (președinte al Academiei de handbal) funcția de manager al echipelor de copii și juniori, împreună cu care am considerat necesară cooptarea în staff-ul tehnic de la juniori a lui Alexandru Nae. În legătură cu echipa a doua, de tineret, ea face parte din strategia clubului de promovare a tinerilor și căutăm acum cea mai bună variantă de alcătuire și finanțare a ei”, a spus managerul sportiv al SCM Politehnica, Dan Dumitru, legat de schimbările din această vară, 

The post Lucian Ghiulai revine pe Bega, secund al lui Pero Milosevic appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*