Lucian Morar, presedinte PMP Maramureş: “Și în anul 2019, sănătatea s-a împărțit pe criterii politice!”

Lucian Morar, presedinte PMP Maramureş: “Și în anul 2019, sănătatea s-a împărțit pe criterii politice!”

Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni, a reacționat la declarațiile fostului ministru al Sănătății Sorina Pintea făcute, în cadrul unei conferințe de presă. Lucian Morar consideră o minciună afirmația cum că sănătatea în vremea mandatului doamnei Sorina Pintea nu s-a împărțit pe criterii politice.

Primarul din Ulmeni a exemplificat prin cazul Stației de Ambulanță pe care fostul ministru al Sănătății l-a dorit deschis la Ariniș, localitate cu primar PSD, și nu în orașul Ulmeni, așa cum era normal. Nici măcar cele 10 zile de grevă a foamei pe care Lucian Morar le-a făcut în fața Ministerului Sănătății nu au înduplecat-o pe doamna Sorina Pintea să își schimbe poziția politică partizană spre PSD referitor la subiect.

”Trebuie să îi reamintim doamnei ministru Sorina Pintea că lucrurile făcute de domnia sa nu țin de ceva deosebit. Ci de o minimă stare de normalitate. Nu s-au făcut lucruri ieșite din comun. Puținele realizări s-au făcut din banii românilor, din contribuțiile lor, și nu din banii PSD sau ai ministrului sănătății. Pe vremea domniei sale în minister nu s-a constatat nicio îmbunătățire a sistemului de sănătate publică din România. Cozile la care stau bolnavii cronici în ambulatoriile de specialitate, lipsa medicamentelor și a vaccinurilor, reapariția unor boli ce se regăsesc doar în țări din lumea a treia, minciunile guvernării PSD referitor la construirea de spitale regionale în România, lacunele majore în cazul marilor arși prin lipsa unor secții speciale în acest caz și multe altele sunt exemple pe care Sorina Pintea le-a patronat”, a precizat Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni.

Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni: “Și în anul 2019, sănătatea s-a împărțit pe criterii politice! A fost mesajul meu în luna aprilie 2019 când m-am aflat în greva foamei timp de 10 zile între Ministerul Sănătății și Ministerul afacerilor Interne în Piața Revoluției din București. Îi aduc aminte că singură a făcut declarații neacoperite de documente și adevăr cu privire la înființarea Stației de Ambulanță din zona Codru, pe care doamna ministru PSD a forțat să fie înființată în Ariniș, o comună păstorită de un primar PSD și nu în Ulmeni, singurul oraș din această zonă a județului. Vă întreb: Acest lucru nu s-a dorit a fi făcut doar pe criterii politice? Doamna economist Sorina Pintea de ce nu ați trimis un reprezentant al ministerului pe care l-ați condus, așa cum v-a fost solicitat prin adresă nr. 1455064 din 06.08.2019 semnată de dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență? Acest reprezentant  ar fi trebuit să facă parte dintr-o comisie interministerială care să vină în Maramureș și să vadă situația reală de la Ulmeni și Ariniș, în urmă căreia s-ar fi înființat stația de ambulanță, atât de necesară cetățenilor care locuiesc în această parte a județului Maramureș. Consider că purtați întreaga vină pentru faptul că la această oră cetățenii din zona Codru nu beneficiază de o ambulanță și de cadrele de specialitate care să o deservească. Asta este o <<realizare>> a dumneavoastră de care maramureșenii vor ține cont!”

(P)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*