Lucrări la rețeaua de energie electrică și la cea de apă, în Lugoj, Făget și împrejurimi

Finalul lunii august vine cu o serie de lucrări la rețeaua de energie electrică, precum și unele de spălare și igienizare a rețelelor de distribuție și rezervoarelor de înmagazinare a apei




E-Distribuție Banat efectuează în perioada următoare intervenții la rețeaua de energie electrică în Lugoj și satele învecinate. Întreruperile de curent se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Astfel, joi, 19 august se va opri curentul la Belinț, în intervalul 9.30-17.30, iar în ziua de vineri, 20 august, se efectuează lucrări care necesită sistarea energiei electrice la Lugoj, pe strada Bocșei, Fundătura Bocșei, și străzile Oituz, Rozelor, Margaretelor, între orele 9-17. Fără curent rămân și localitățile Balinț, Bodo, Ghizela, Târgoviște, Babșa, Paniova, dar și Paniova Fermă, în intervalul orar 9-17.

De asemenea, la Făget se vor desfășura joi, 19 august, lucrări la rețeaua de apă, între orele 8-16. Spălarea conductelor din rețeaua de distribuție urmărește să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și este o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de apă.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, oamenilor li se recomandă să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Articolul Lucrări la rețeaua de energie electrică și la cea de apă, în Lugoj, Făget și împrejurimi apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*