Lucrările la „Podul de lemn” din Ploieşti, transformat într-unul de fier – recepţionate

N. D.

După lungi așteptări și prelungiri în ceea ce privește termenul de finalizare, reprezentanții Primăriei Ploiești au anunțat că lucrările la pasajul de trecere între strada Depoului şi strada Mimiu – ”Podul de lemn”, așa cum era cunoscut de către locuitorii din zonă – au fost recepţionate. Astfel că, în locul construcției vechi, care a și fost demolată de altfel, a apărut un pod nou, din fier, care iese în evidență de la depărtare prin culoarea sa albastră, administraţia publică ploieşteană derulând această investiție prin intermediul unui credit bancar. Noul pasaj de trecere între strada Depoului şi străzile Mimiului şi Marian Mehedinţeanu are o lungime de 78 de metri, nu va avea restricții de circulație cu privire la gabaritul/tonajul autovehiculelor, are două benzi de circulație, cu o lățime de 8,4 m, trotuare pentru circulația pietonală, cu lățime de 1,5 m, şi pistă de biciclete de 1 m, pe ambele sensuri de mers. Reamintim faptul că demolarea podului vechi a început pe 11 decembrie 2018, având în vedere că, în acelaşi an, pe data de 17 octombrie, a fost semnat contractul cu firma care a avut ca sarcină atât demolarea construcției vechi, cât și realizarea noului pasaj, care ar fi trebuit să fie gata în termen de 18 luni. Accesul rutier pe „Podul de lemn” a fost interzis în anul 2010, iar construcţia a fost închisă complet, inclusiv pietonal, în decembrie 2012, din cauza riscului de prăbușire.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*