Lugojenii, pe podium la a 6-a etapă a Campionatului Național de Sporting, la talere

Municipiul Lugoj a găzduit în două manșe sâmbătă, 4 septembrie, și duminică, 5 septembrie, etapa a șasea din cadrul Campionatului Național de Sporting, la tragerea cu arma la talere.




Competiția s-a desfășurat pe poligonul privat MTI Shooting, situat la ieșirea din Lugoj spre Boldur.

La start s-au aliniat 42 de participanți. Au fost șase categorii de concurs: A (avansați), B, C (începători), juniori, veterani și echipe. La concurs au participat și trăgătorii legitimați la Clubul Tir Sportiv Lugoj.

Din cei nouă componenți prezenți șase sunt lugojeni: Mihai Micloș, Mihai Homoc, Cristian Țepeneag, Paul Drinovan, Ion Sîrbu și Gabriel Tamaș.

Pentru CTS Lugoj au mai concurat Alin Vîscu (Ghiroda), Alexandru Boțilă (Timișoara) și Erik Bonea (Satu-Mare).

Cele mai bune rezultate le-au obținut Mihai Homoc, care s-a clasat pe primul loc la categoria B, cu 160 de puncte, din 200 posibile, Paul Drinovan, care a ocupat același loc la categoria C cu 165 de puncte, Erik Bonea, care s-a impus pe prima poziție la juniori cu 148 de puncte și Alexandru Boțilă care a fost cel mai bun la veterani cu 156 de puncte.

Podiumul clubului lugojean a fost completat de Gabriel Tamaș care s-a clasat al doilea la categoria C și Alin Vîscu, al treilea la aceeași categorie.

“A fost o competiție puternică, bine organizată cu toate condițiile asigurate. Am avut sprijinul lui Mihai Micloș deținătorul clubului și al poligonului, unde am făcut pregătirea și antrenamentele”, a declarat Mihai Homoc.

Poligonul lugojean se întinde pe o suprafață de 3,5 hectare și a pus la dispoziția participanților 20 de aruncătoare de talere, fiind în atenția Federației Române de Tir Sportiv, care a stabilit ca finala națională de anul viitor să se desfășoare la Lugoj.

“După această etapă, unde clubul CTS Lugoj s-a clasat pe locul 4, urmează finala, care este programată pentru 9-10 octombrie la Luduș, în județul Mureș. În 2022, noi vom organiza finala”, a precizat Mihai Micloș.

La Lugoj au fost prezenți trăgători de la București, Cluj, Deva, Luduș, Pitești, Satu-Mare, Timișoara, dar și trei participanți din Ungaria.

Articolul Lugojenii, pe podium la a 6-a etapă a Campionatului Național de Sporting, la talere apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*