Lugojul atinge peste 36% prezență la vot la închiderea urnelor

Procentul de 36, 14% prezență la vot la alegerile locale 2020 de la Lugoj a fost atins la închiderea urnelor, la ora 21.




Municipiul Lugoj este cu 10 procente în urma prezenței naționale la urne, de 46,01%.

Au votat 14.087 cetățeni din cei 38.947 înscriși pe listele permanente și complementare.

Dintre votanți, 17 au beneficiat de urna mobilă.

Dintre cele 32 de secții de votare, cele mai bune prezențe (în jur de 40%) s-au înregistrat la Secția 220 (Sala Sporturilor ”Ioan Kust Ghermănescu”), cu un procentaj de 41,45%; Secția 229 (Școala Generală nr. 1) – 42,14%; Secția 221 (Sala Sporturilor ”Ioan Kust Ghermănescu”) – 38,70%; Secția 224 (Școala ”Eftimie Murgu”) – 39,37%, Secția 213 de la Școala generală nr. 4, cu 40,03%, secția 208 (Liceul Hasdeu) 38,785 și Secția 236 (Sala Sporturilor ”Lavinia Miloșovici”), cu 40,33%.

La alegerile de acum patru ani, prezența la vot a fost de 36,79%, raportată la un număr de alegători mai mare decât cel prezent, și anume 40.725 înscriși pe liste.

Articolul Lugojul atinge peste 36% prezență la vot la închiderea urnelor apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*