Lumini și umbre, în Supercupa României la handbal!

În deschiderea sezonului handbalului feminin, la doar câteva ore de la disputarea derby-ului nou promovatelor Rapid și CSM Slatina, va avea loc meciul dintre CSM București și SCM Craiova, din cadrul Supercupei României. Credem că se întâlnesc cele mai bune distribuții din Liga Națională Feminină, care vor domina cu autoritate competiția noastră internă.

Sigur, pariorii merg pe mâna celor din Capitală, dar jocurile amicale din această vară au arătat că echipa noastră campioană poate fi învinsă – grupul de jucătoare nu este sudat, relațiile de joc mai suferă, pe ici, pe colo, iar noua antrenoare daneză a CSM-ului, Helle Thompsen, mai are nevoie de ceva timp să fie înțeleasă și să-și impună stilul de joc, în fața handbalistelor.

De partea cealaltă, oltencele au un moral destul de ridicat, pentru că antrenorul Bogdan Burcea a reușit să le pună pe fete într-o formulă tot mai eficace – de altfel, Cristina Zamfir și compania au câștigat toate meciurile din pregătiri, cu echipe românești, singura înfrângere consemnându-se într-un turneu în Ungaria, în fața gazdelor de la Siofok. Distribuția formației din Bănie este una de temut, dacă ne gândim că Burcea le are la dispoziție pe portărițele Dumanska, Stanciu și Lung, apoi între semicercuri vor fi Zamfir, Elisei, Trifunovic, Klikovac, Pricopi, Șelaru, Vizitiu, , Tudor, cât și tânăra Lorena Stoican.
Din nefericire, partida care se va desfășura în Polivalenta bucureșteană, de la ora 20:00, este umbrită de decizia Federației Române de Handbal, care s-a hotărât să-l delege ca observator pe Vlad Ionescu, din Capitală, un oficial cam stângaci, ca să nu-l numesc altfel, în ediția precedentă de campionat:

- La meciul dintre Danubius Galați și Dunărea Brăila, din etapa a 5-a, o jucătoare a oaspetelor, care fusese eliminată, a intrat în teren înainte de expirarea timpului de pedeapsă, fapt nesesizat de observatorul Vlad Ionescu. Și chiar dacă masa oficială l-a atenționat ulterior pe Ionescu, acestal n-a luat nicio măsură disciplinară. Normal ar fi fost ca sportiva eliminată să mai primească o nouă suspendare de două minute, iar mingia să treacă în posesia gazdelor, dar nu s-a întâmplat așa, oaspetele reușind să înscrie golul victoriei în ultima secundă!
- Același oficial al Federației a greșit la fel de grav și la Liga Națională Masculină, la meciul dintre Dunărea Călărași și Dobrogea Sud – cu șapte secunde înainte de final, la scorul de 25-24 pentru gazde, arbitrii Mârza-Nedelea au fluierat pași, la atacul Dunării. Portarul Rudi Stănescu a lansat imediat contraatacul și marinarii au egalat, dar între timp observatorul fluierase time-out, pentru că antrenorul gazdelor ceruse asta. Dar Vlad Ionescu a fluierat greșit oprirea meciului și acordarea timpului de odihnă Dunării, pentru că era a doua pauză în ultimele cinci minute de joc, ceea ce regulamentul nu permite așa ceva.Firește că marinarii au vrut să părăsească terenul și mi-aduc aminte că doar la insistențele jucătorului Laurențiu Toma acești nu au făcut-o, dar au stat cantonați într-un colț al terenului, lăsându-i pe handbaliști gazdă să joace cum vor ei, ultimele șapte secunde. Sigur, aici putem adăuga și greșeala arbitrilor, care s-au pierdut și ei cu firea și care ar fi trebuit să acorde și alte sancțiuni formației gazdă, dar nu mai dezvoltăm, pentru că oricum arbitrajul a fost mai tot timpul contestat de cele două adversare.

Să fie clar, nu am nimic cu omul Vlad Ionescu, dar prestația domniei sale, în calitate de observator, a lăsat de dorit, în anul competițional 2016/2017, pentru greșelile amintite fiind suspendat câteva luni. Nu-nțelegem, însă, atitudinea Federației, care ar fi trebuit să protejeze atât cele două echipe din Supercupa României, cât și pe observator însuși – dacă va recidiva și va face o altă greșeală mare, cu ce moral va începe Ionescu campionatul?
Prin această delegare, Federația ne arată că nu-i pasă prea mult de greșelile grave ale oficialilor săi, fie arbitri, fie observatori, fie delegați în diferite ipostaze – mai mult, nu sunt respectați nici nici cei care iubesc acest sport, fie din fața televizoarelor, fie din Polivalentă, chiar de la fața locului. Poate nu voi avea dreptate (și chiar îmi doresc așa ceva!), iar cele două arbitre, Năstase/Stancu, își vor face treaba bine, așa cum ne-au obișnuit în ultima vreme – în plus, vreau să cred că și observatorul în cauză, Vlad Ionescu, a mai pus mâna pe cartea cu regulamente și nu mai bâjbâie, printre articole și paragrafe.
Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*