„Lupii” prind viteză în cursa promovării

FC Petrolul – Concordia 2 Chiajna 4-0 (2-0)

Bogdan Chitic

Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești. Spectatori: 3.000.
Marcatori: N. Popescu (13, 41-pen), Ciocâlteu (53), Arnăutu (77).
FC Petrolul: Avram – Antoche, Ichim (56 Frîncu), Ţicu – Catană (65 Arnăutu), Chindriş (cpt), Andor, Velisar (82 Bratu) – N. Popescu (72 Păun), Lambru, Ciocâlteu. Antrenor: Romulus Ciobanu.
Concordia: Costache – Anghel, Panescu, Georgescu (cpt), Fota (36 Bonteanu) – Cimpanu, Ghiţă, Ivan (68 Calu), Marin (81 Stere) – Radu (54 I. Păun), Cioablă. Antrenor: Marian Dună.
Cartonașe galbene: Chindriș (23)/ Marin (8), Ghiță (8), Panescu (12), Cioablă (89).
Au arbitrat: Adrian Sorin Costreie (Buftea) – Marin Nicuşor (Suseni-Argeş) şi Şerban State (Curtea de Argeş).
Observatori: Costel Băntescu (Bucureşti) şi Costel Petre (Constanţa).
Jucătorul meciului: Nini Popescu (FC Petrolul Ploiești).
La ultima repetiție oficială înaintea derbiului pentru supremație cu FCM Alexandria, din deplasare, de la finalul săptămânii viitoare, liderul Ligii a III-a, Petrolul Ploiești, a ridicat „toate pânzele sus” și a făcut spectacol împotriva echipei satelit a prim-divizionarei Concordia Chiajna. Victoria la scor, 4-0, cu formația ilfoveană, a devenit și mai importantă în contextul în care rivala teleormăneană a cedat, pe teren propriu, 0-1, cu Flacăra Moreni, astfel încât distanța luată de băieții lui Romică Ciobanu în fața echipei din Alexandria a crescut la 5 puncte înaintea meciului direct.
În Vinerea Mare, găzarii nu au avut nicio emoție în a-și impune ritmul de joc și a controla ostilitățile împotriva unui adversar descumpănit, care s-a văzut condus pe tabelă încă din primul sfert de oră. Titularizat în acest joc, la doar trei zile după ce a obținut penaltiul din care Păun a adus victoria ploieștenilor în confruntarea cu CS Tunari, N. Popescu a deschis drumul către un nou succes în minutul 13, atunci când a transformat în stil de mare jucător o lovitură liberă de la 20 de metri. Antoche (18) – revenit și el în garnitura de start, și același N. Popescu (30) au trecut pe lângă golul desprinderii, care avea, totuși, să vină la momentul oportun, înainte de pauză, din lovitură de pedeapsă. Anghel a oprit cu mâna execuția lui Catană, iar N. Popescu a realizat dubla, deslușind, practic, misterul învingătoarei încă din prima repriză.
După pauză, jocul a continuat sub aceleași auspicii de dominare a Petrolului, care și-a desăvârșit „opera” prin alte două reușite, semnate de Ciocâlteu (53) și Arnăutu (77), acesta din urmă ajungând la 15 goluri marcate în actuala ediție de campionat. În urma acestui nou succes, găzarii ating borna 50 în dreptul punctelor acumulate în ierarhia seriei a III-a și iau o pauză forțată la finalul acestei săptămâni, ca urmare a retragerii consemnate, încă din prima parte a sezonulului, a celor de la Urban Titu. Pentru Cl. Tudor și compania va urma, așadar, pe 20 sau 21 aprilie, duelul cu FCM Alexandria, din deplasare, care poate elucida, încă de la jumătatea returului, ecuația pentru promovare în această serie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*