„Lupii” revin cu sete de spectacol pe arena proprie

FC Petrolul Ploiești – CS Tunari, astăzi, ora 19:00, „Ilie Oană”

Bogdan Chitic

Liderul FC Petrolul nu vrea să țină post de la victorii în Săptămâna Mare, care programează, la Ploiești, în decurs de patru zile, două meciuri importante împotriva unor echipe ilfovene, CS Tunari și Concordia 2 Chiajna. Cu moralul ridicat după demonstrațiile de fotbal și spectacol de la Aninoasa și Moreni, băieții pregătiți de Romulus Ciobanu sunt conștienți că așteptările fanilor nu pot fi decât pe un trend ascendent, ca și evoluția echipei, de altfel, care nu are voie să comită pași greșiți în condițiile în care contracandidata din Alexandria nu oferă, pentru moment, semne de slăbiciune.
7-bDupă două deplasări consecutive, în Dâmbovița, în care au marcat nouă goluri, „lupii” se întorc acasă pentru două partide din care trebuie să scoată maximum posibil pentru continuarea, fără impedimente, a drumului către promovare. Învingători la limită, în turul campionatului, scor 1-0, petroliștii vor, acum, să scape de emoțiile unei victorii la limită și să ofere spectacol și pe „Ilie Oană”, asta după ce par să-și fi regăsit apetitul ofensiv „departe de casă”, unde Cl. Tudor și compania au beneficiat de suportul consistent al fanilor. Tocmai „căpitanul” Petrolului este cel care va lipsi astăzi, din cauza unei accidentări suferite în debutul jocului de la Moreni, dar antrenorul Romulus Ciobanu are soluții multiple în centrului liniei de mijloc, unde dispune de jucători polivalenți, cu destulă calitate tehnică.
Meciul din această seară, cu CS Tunari – o restanță din cadrul etapei a XVII-a, va fi urmat, vineri, de la ora 16:00, de un altul tot pe „Ilie Oană”, împotriva echipei satelit a prim-divizionarei Concordia Chiajna, prilej pentru fanii ploieșteni de a-și vedea în două rânduri favoriții la treabă, înaintea pauzei pe care „galben-albaștrii” o vor lua la finalul săpătămânii viitoare. Bilete pentru jocul de astăzi, precum și pentru cel de vineri, se găsesc în continuare la casa stadionului, dar și prin intermediul rețelei Eventim

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*