Luptătorii lugojeni, medaliați la Cupa Iancu de Hunedoara

Sportivii legitimați la secția de lupte libere a Clubului Sportiv Școlar Lugoj au participat sâmbătă, 23 septembrie, la Cupa Iancu de Hunedoara, competiție găzduită de municipiul Hunedoara. Reuniunea a fost rezervată grupelor de juniori III (2002-2003) și juniori IV (2004-2005). Din delegația lugojeană au făcut parte 11 luptători, pregătiți de antrenorul emerit Emil Vanea și Valentin Cimponeriu. Pe prima treaptă a podiumului de premiere au urcat Tudor Arjoca, 32 kg, juniori IV, Daniel Ritter, 47 kg, juniori III și Ionuț Suclea, 66 kg, juniori III. Locul doi a revenit luptătorilor Alexandru Șchiopulescu, 32 kg, juniori IV, Bernardo Szilagyi, 35 kg, juniori IV, Mihai Arjoca, 38 kg, juniori IV, Darius Popa, 46 kg, juniori IV, Răzvan Aduculesei, 60 kg, juniori IV. Pe trei s-a clasat Flavius Jigmond, 73 kg, juniori IV. “A fost o competiție foarte puternică și totodată foarte utilă pentru verificarea capacității de efort, pentru faza zonală, ce se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, la Herculane”,  a spus antrenorul Emil Vanea. La turneu au fost prezenți circa 150 de sportivi, de la cluburile sportive școlare din Cluj-Napoca, Deva, Hunedoara, Jimbolia, Lugoj, Petroșani, Reșița, Timișoara.         
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*