Mai bine amânau meciul. “U” Cluj a luat un punct cu noroc pe terenul ultimei clasate din Liga a II-a

foto: Sportul Snagov/facebook

Universitatea Cluj a demonstrat din nou că nu degeaba a ajuns pe locurile retrogradabile în Liga a II-a.

“Studenţii” au făcut doar 1-1 cu Sportul Snagov în deplasare şi chiar puteau pierde la ultima fază, atunci când gazdele au ratat o şansă uriaşă.

Fără trei jucători convocaţi la loturile naţionale, şi cu Florescu suspendat, “U” a avut momente în care a fost dominată în prima repriză. Snagovul a avut mai mult posesia, dar ocaziile au fost de partea clujenilor. Gavra şi Miranda le-au ratat pe cele mai importante, cu primul părăsind terenul după o accidentare.

Jocul a scăzut mult în intensitate după pauză şi doar finalul a mai salvat din prestaţia acestui meci. Kay a deschis scorul pentru “U” în minutul 81, dar tot el a făcut penalty în prelungiri şi Snagovul a egalat prin Safsaf. Acelaşi atacant al Snagovului a ratat o şansă imensă la ultima fază, blocat de Tordai, iar “U” a scăpat până la urmă cu un punct, deşi le putea lua pe toate trei.

“U” are 12 puncte şi doar golaverajul o menţine deasupra locurilor retrogradabile.

“U” Cluj: Tordai – R. Takacs, Kay, Inacio, Berci (Pîrvulescu 46′) – Al. Pop, Dican, Andre Ceitil (Mihalcea 79′), Taub – Goga, Gavra ( Miranda 22′)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*