Mai bine mai târziu, decât niciodată!

Începând din 15 aprilie, și până pe 20 ale aceleiași luni, Federația a programat un stagiu de pregătire cu handbaliste care pot fi cooptate în lotul national de senioare. Eu aș spune că s-a făcut, în sfârșit, dreptate, pentru că sunt unele fete care ar fi meritat de mai mult timp să îmbrace tricoul cu trei culori. Dar din motive care îmi scapă, handbalistele în cauză n-au fost convocate și nici verificate, măcar o data – și spun că cei care stau prin preajma selecționerului Martin Ambros își cam iau banii degeaba, fie și dacă îl amintesc aici doar pe Horațiu Pașca, secundul lui Ambros. Am ținut să fac această precizare, poate că se impun și altele, dar mă opresc, deocamdată, aici – Pașca trebuie să arate obiectivitate, pentru că el este din handbalul românesc și cunoaște toate fetele, din Liga Națională. El trebuie să facă recomandări nu pe influențe sau pe atenții, doar așa selecționerul spaniol poate avea în teren cele mai în formă sportive.

Au fost chemate, peste o săptămână, 19 jucătoare, unele care au mai trecut prin vestiarul echipei mari, cu rezultate bune, vezi Mădălina Ion sau Alina Ilie, și pot spune că cel puțin șase sau șapte vor și rămâne îmbrăcate în tricolor. Sunt handbaliste care joacă meci de meci, la echipele lor, și care ar putea acoperi cu maximă eficiență toate posturile de la semicerc.
Ne bucurăm pentru Maria Gavrilă, un coordonator de excepție, care dă viață și ritm liniei de 9 metri din care face parte (acum joacă la HCM Rm. Vâlcea). ”Îi lipsesc câțiva centimetri”, au spus mereu decidenții, dar asta eu o numesc rea voință, pentru că Maria compensează cu clarviziune, viteză, îndrăzneală și o tehnică perfecta, în controlul mingiei. Nimeni din țară nu are viteza ei, mă refer la cele care joacă în centru, așa că Gavrilă trebuie să rămână în grupul tricolor.

ostaseEste formidabil că în cantonament va ajunge și Lorena Ostase, campioană mondială de junioare, cu câțiva ani în urmă, al cărui preț de vânzare fusese ridicat, de către Federație, cam pe la 15.000 de euro, după ce terminase stagiul la Centrul de Excelență. Ostase a avut un înger păzitor, ca să zic așa, care i-a influențat în bine cariera – vorbesc de antrenoarea Victorina Bora, cea care a luat-o la Slobozia, cu împrumut, pentru că nimeni n-a dat acei bani pe Lorena și putea să se piardă. Și tot Bora a luat-o pe Ostase la Slatina, unde a demarat reconstrucția CSM-ului din localitate, pornind din liga secundă. Lorena a jucat mereu, s-a perfecționat, a căpătat experiență, grație încrederii acordată de Bora. Susțin că ar fi trebuit să ajungă la națională ceva mai devreme, mai ales că Ostase, pe lângă titlul mondial din 2014, cu naționala de junioare, a fost și în echipa acelui Mondial din Macedonia, ca cel mai bun pivot din lume. La numai doi ani distanță, Ostase avea să-și prindă de gât și bronzul Campionatului Mondial de tineret – are doar 21 de ani, pe care îi va împlini în iulie.

ratiuDacă și Daniela Rațiu (CSM Bistrița) va fi oprită în antecamera naționalei, atunci pe postul de pivot va fi mare bătălie, pentru că și Daniela este o luptătoare, când se afla pe semicercul advers, rezolvând multe din angajamentele făcute de colegele ei. Trebuie, însă, să-i fac o recomandare, în privința faze de apărare, acolo unde este mult prea dură, violentă, chiar, ceeace atrage atenția arbitrilor.

adespiiÎn fine, dar nu în ultimul rând, salutăm convocarea handbalistei Andreea Adespii, un inter cu brat puternic, care a atras atenția încă de la junioare – a fost selecționată în naționala juvenilă, pentru care a marcat 147 de goluri, în 43 de meciuri. Peste o lună, adică pe 9 mai, Andreea va împlini 28 de ani și putem spune că a ajuns la o maturitate deplină, care îi permite să facă față rigorilor naționalei de senioare. Este un tren pe care Adespii nu trebuie să-l rateze, ar pierde și România!

Iată lista celor 19:
1 BOIAN CRISTINA – U CLUJ
2 TAIVAN ANDREEA – CSU DANUBIUS GALATI
3 ILIE ALINA – AHCM SLOBOZIA
4 LAZAR STEFANIA – CSM SLATINA
5 GAVRILA MARIA – HCM RM VALCEA
6 TICU ANA MARIA – SCM CRAIOVA
7 SZABO SZILVIA – CSM BISTRITA
8 POLOCOSER ANCA – CSM ROMAN
9 TAMAS LARISA – HC ZALAU
10 ADESPII ANDREEA – HC RM VALCEA
11 STOICANESCU HERMINA – CSM SLATINA
12 ORSIVSCHI ALEXANDRA – CSM BISTRITA
13 OSTASE LORENA – CSM SLATINA
14 RATIU DANIELA – CSM BISTRITA
15 VASILIU SONIA – U CLUJ
16 TUDOR NICOLETA – SCM CRAIOVA
17 PRODAN ALEXANDRA – U CLUJ
18 ION MADALINA – AHCM SLOBOZIA
19 ENACHE CRISTINA – CS MINAUR BAIA MARE

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*