Mai e mult până „departe”

Varianta ”2021 – vara” a Petrolului a debutat la Breaza, Nae Constantin începându-și mandatul cu o victorie.
Petroliștii au susținut primul joc test al verii, după aproape două săptămâni de la reluarea pregătirilor și la distanță de trei zile de startul perioadei de cantonament. Elevii lui Nae Constantin au mers la Breaza, pentru întâlnirea cu CSO Tricolorul, și s-au impus la limită, scor 1-0 (0-0), cu golul marcat de către Alexandru Saim Tudor (58).
Tehnicianul „lupilor” a alcătuit două formule distincte pentru primul amical, începând partida cu un „11” alcătuit din Cebotari (32 Jercălău) – Pârvulescu, Meijers, Huja, A. Oprea – Cebotaru, Licsandru – Constantinescu, Vajushi, Nițescu – Diarra. Petroliștii au controlat, așa cum era de așteptat, jocul, și au avut mai multe ocazii bune pe parcursul primei reprize, dar Constantinescu (8), Diarra (15), Cebotaru (32) sau Nițescu (42) n-au reușit să deschidă scorul. După reluare, Constantin a apelat la Jercălău (60 Avram) – Șt. Niță, Lică, Manolache, Țicu – Olaru, S. Pană – Bratu, Boțogan (65 D. Ilie), Saim Tudor – Măzărache, iar Saim Tudor a marcat, în minutul 58, unicul gol al întâlnirii, surprinzându-l pe portarul Neacșu cu un șut expediat dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, lateral stânga.
A fost un meci ”util” și nimic mai mult, în această etapă a pregătirilor, primul unsprezece, ”traseele” fiind departe de a fi conturate clar, lucru normal pentru această etapă.
Gazdele de la CSO Tricolorul, cu un nou antrenor – experimentatul Iulius Mărgărit și cu desule noutăți în lot, având obiectiv construirea unei echipe care să promoveze în eșalonul trei, la anul, au prezentat următoarea formulă de echipă: Iscru – S. Toader, Minea, O. Gheorghe, Țone, Al. Popa, Vl. Burlacu, A. Rusu, Ștefănoiu, Duricu, Ciobanu. Rezerve: Neacșu – C. Gheorghe, Al. Chivu, C. Chivu, Ariciu, Ioniță, Șt. Burlacu, Diaconu. Iar replica acestora a fost una „bunicică”, ca organizare, dăruire, pentru că, să nu uităm, vorbim despre două eșaloane ”diferență” în favoarea ploieștenilor.
Pentru petroliști, de astăzi, începe stagiul centralizat al verii, ce se va întinde până pe 9 iulie și se va desfășura la Ploiești. Următorul joc de pregătire este programat pentru sâmbătă, 3 iulie, la Brașov, cu Farul Constanța (ora 13.00).
”După aproape două săptămâni de antrenamente suntem în perioada cea mai grea. Probabil pentru ei au fost cele mai urâte antrenamente și, din punctul meu de vedere, totul este bine. Eu sunt mulțumit de cum se pregătesc, de atitudinea pe care o au, le spun de fiecare dată asta și sunt încrezător că vom reuși să facem treabă bună”, a comentat antrenorul Nicolae Constantin la finalul meciului test cu Tricolorul. ”Lotul este format din băieții pe care i-ați văzut azi la amical. Sunt câțiva jucători care o să lipsească, pentru că susțin examenul pentru Bacalaureat. I-am încurajat să meargă să îl dea, pentru că e important să își termine și școala. În rest, cei pe care i-ați văzut la amical o să intre în cantonament și sperăm ca pe parcurs să mai apară și altceva. Dacă apar, sunt bineveniți. Ne dorim ca jucătorii care vor veni să vină cu un plus, să fie peste ceea ce avem la momentul ăsta. Dacă nu reușim asta, o să ne pregătim bine și mergem mai departe. Îmi doresc să fie unitate, să fim toți care să tragem la aceea căruță, ca să zic așa. Și mi-aș dori la un moment dat să-i văd pe toți, însemnând primărie, Consiliul Local, cei care dețin echipa, la un loc și să facem lucruri bune pentru echipă și pentru Ploiești”, a mai spus antrenorul Petrolului” , după duelul de la Breaza, pentru Petrolul TV.
Foto: Cristi Stavri

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*