Mai multe ONG-uri solicită un plan de măsuri privind organizarea anului şcolar 2021-2022

Ieri, Societatea Academică din România (SAR) a solicitat autorităţilor să prezinte, până pe 15 august, un plan de măsuri şi scenarii privind organizarea procesului educaţional în anul şcolar 2021-2022, potrivit Agerpres. „Având în vedere faptul că nu mai este mult timp până când începerea anului şcolar 2021-2022 ne va prinde din nou nepregătiţi, solicităm Ministerului Educaţiei să îşi asume mai multe măsuri pentru ca educaţia să se facă bine după pandemie. Cum se va face şcoală de la toamnă? Prezentarea unui plan de măsuri şi scenarii privind organizarea procesului educaţional în anul şcolar 2021-2022, nu mai târziu de 15 august”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată „decidenţilor sistemului educaţional românesc”.
Semnatarii consideră că elevii, părinţii şi profesorii au dreptul să cunoască modul în care vor funcţiona, din această toamnă, unităţile de învăţământ preuniversitar. „De asemenea, trebuie pregătit un scenariu de avarie, în cazul în care valul patru va impune noi măsuri de restricţie privind mobilitatea populaţiei. Acesta trebuie prezentat cu încredere de către autorităţi în comunităţile şcolare, prin valorificarea predictibilităţii în actul de guvernare şi a creşterii gradului de încredere a cetăţenilor în cei care guvernează serviciile publice”, susţin autorii scrisorii.
O altă măsură propusă este continuarea şi generalizarea programului de educaţie remedială în anul şcolar 2021-2022 la toate clasele şi ciclurile de învăţământ, în baza unei metodologii clare, care să cuprindă o evaluare iniţială şi mai multe evaluări formative. Organizaţiile propun şi o masă caldă pe zi pentru fiecare elev şi profesor participant la acest program. Potrivit documentului menţionat, 48,97% din elevii din rural care au participat anul acesta la Evaluarea Naţională nu au reuşit să obţină nota 5 la proba de matematică, „ceea ce ar trebui să determine autorităţile să prevină un dezastru sistemic în învăţământul românesc”.
„Noi, organizaţiile semnatare, ne angajăm să susţinem demersurile autorităţilor pentru ca educaţia să se facă bine după pandemie, iar copiii României să nu mai fie susţinuţi să-şi îndeplinească potenţialul doar la nivel declarativ. Dincolo de consultări, comisii, strategii, proceduri şi metodologii, venim în faţa dumneavoastră pentru a vă cere acţiuni imediate şi responsabile în beneficiul copiilor din România. (…) Chiar dacă valul patru vine sau nu, educaţia este încă la terapie intensivă, cu prea puţine paturi rămase libere pentru a preveni un dezastru social, o viitoare criză tehnologică şi un declin economic”, precizează autorii scrisorii.
Documentul a fost iniţiat de Societatea Academică Română şi semnat de Active Watch, Comunitatea ONedu România, Fundaţia World Vision România, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Vâlceană a Elevilor, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*