Mănăstirea de la Dobreşti, ctitorită de Patriarhul României, în sărbătoare

Mănăstirea de la Dobreşti se va afla în sărbătoare în data de 14 octombrie, când îşi săr­bătoreşte hramul de Sfân­ta Cuvioasă Paraschiva. O­ficiile religioase vor în­ce­pe încă din seara zilei de 13 octombrie cu Vecernia şi Pri­vegherea, urmând să con­tinue a doua zi cu Sfânta Li­turghie. La fel ca în fie­care an, la Dobreşti este aş­teptat şi Înalt Prea Sfin­ți­tul Părinte Ioan, Ar­­hie­piscopul Timișoarei și Mitro­politul Banatului, pen­tru a se afla în fruntea soborului de preoţi. Pe lângă Sfânta Cuvioasă Paraschiva, mănăstirea mai are două hramuri: ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“, săr­bătorit în 20 iulie şi ”Sfân­tul Voievod Ştefan cel Mare“, pe data de 2 iulie. Mănăstirea Dobreşti a fost înfiinţată în anul 2003, la iniţiativa şi cu stăruinţa Prea­fericitului Părinte dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acea vreme mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, originar din Do­breşti. Tot în data de 14 oc­tombrie, alte nouă lo­ca­lităţi din zona Lugojului şi a Făgetului îşi vor serba hramul bisericii, acestea fiind Ar­mă­dia – Tapia, Dobreşti, Bră­neşti, Cladova, Drăg­si­neşti, Fărăşeşti, Crivina de Sus, Pădurani şi Traian Vuia.
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*